Nespusă durere! 8 Sep 2013 9:07 PM (12 years ago)
Ai mei îmi spuneau de fiecare dată, când mă confruntam cu o situaţie delicată şi mă aflam la mâna cuiva, că nu trebuie să mă înfurii, că aşa e lumea ... Uneori, îmi spuneau (alteori evitau) că nu o să reuşesc eu să schimb lucrurile, pentru că oamenii sunt răi. Altfel, dădeau dreptate stărilor mele de neputinţă şi revoltă.
Mereu m-au încurajat să învăţ, ca să ajung să nu depind prea mult de alţii. Dar, oricât te-ai folosi de influenţa şi cunoştinţele tale, e greu să ajungi în situaţia asta. Ba chiar imposibil, mai ales când ai de a face cu nişte mici dumnezei.
Printre medici am întâlnit şi îngeri, şi demoni. Puţini îngeri, prea mulţi demoni. Acum nu mă mai înfurii ca altădată şi nu mai arunc cu vorbe în pereţii de-acasă, dar trăiesc o stare fizică de rău, care îmi întoarce stomacul pe dos, mai ceva ca o latrină.
Zilele trecute priveam la medicul, care citea diagnostice înfiorătoare, cum nu-i mai intra nimeni în graţii, deşi toţi se străduiau. Fără nervozitate, nici cu răbdare ori seninătate, dar cu o insensibilitate discretă, trădată de grimase de scârbă şi plictiseală, a citit şi hârtiile mele. Am explicat cât de mult s-a agravat situaţia faţă de ultima dată şi vroiam să ştiu dacă nu cumva asta implică nişte modificări în documentele pe care trebuia să le semneze. Mi-a răspuns că, potrivit diagnosticului, deja s-a făcut o favoare în acest caz şi că probabil cineva - poate chiar eu, după privirea aruncată peste ochelari şi accentul din vorbe - a pus deja un cuvânt bun şi mai mult de-atât nu se poate.
Culorile stridente din ţinuta medicului îmi străpezeau mintea şi mi-am amintit de prima întâlnire, în urmă cu doi ani. Atunci discuţia a decurs în sensul că boala e de cursă lungă şi, în funcţie de evoluţia acesteia, se va reevalua situaţia. Înţelegeam şi refuzam să accept modul în care medicul punea problema. Am încercat să subliniez că, deşi pacientul nu e paralizat, nici deplasabil nu e, pentru că are mereu nevoie de sprijin şi e aproape ca o legumă. Căuta ceva printre rândurile nenumăratelor adeverinţe şi documente medicale şi, renunţând a mai găsi, a încheiat discuţia, spunându-mi că bolnavul rămîne în aceeaşi situaţie.
Am mulţumit că a avut răbdarea să mă asculte şi am ieşit, paradoxal, mulţumită, că nu m-a îmbrâncit din vorbe, făcându-mă cu ou şi oţet. Aveam toate şansele. Dacă eram un simplu pacient, probabil zburam, la propriu şi la figurat. Dar, având demnitatea unei funcţii, care îmi dă zilnic privilegiul de a mă smeri, am reuşit să deschid uşa. Atât.
Mă doare să văd cum mulţi nu văd realitatea de dincolo de hârtii, cum legile nu sunt făcute şi nu sunt interpretate în favoarea oamenilor, ci spre deznădejdea lor, şi nepăsarea unora te ajută să te afunzi mai mult şi mai repede ...
Între timp bolnavul a plecat dintre noi. Nu l-a omorât niciun medic, aşa cum nici pe copilul de 4 ani, omorât zilele trecute de câini, nu l-a ucis vreun primar sau vreo organizaţie de protecţie a câinilor...
Cât de cruntă poate fi durerea! Dumnezeu să-l odihnească în pace şi pe noi să ne ierte!
Mereu m-au încurajat să învăţ, ca să ajung să nu depind prea mult de alţii. Dar, oricât te-ai folosi de influenţa şi cunoştinţele tale, e greu să ajungi în situaţia asta. Ba chiar imposibil, mai ales când ai de a face cu nişte mici dumnezei.
Printre medici am întâlnit şi îngeri, şi demoni. Puţini îngeri, prea mulţi demoni. Acum nu mă mai înfurii ca altădată şi nu mai arunc cu vorbe în pereţii de-acasă, dar trăiesc o stare fizică de rău, care îmi întoarce stomacul pe dos, mai ceva ca o latrină.
Zilele trecute priveam la medicul, care citea diagnostice înfiorătoare, cum nu-i mai intra nimeni în graţii, deşi toţi se străduiau. Fără nervozitate, nici cu răbdare ori seninătate, dar cu o insensibilitate discretă, trădată de grimase de scârbă şi plictiseală, a citit şi hârtiile mele. Am explicat cât de mult s-a agravat situaţia faţă de ultima dată şi vroiam să ştiu dacă nu cumva asta implică nişte modificări în documentele pe care trebuia să le semneze. Mi-a răspuns că, potrivit diagnosticului, deja s-a făcut o favoare în acest caz şi că probabil cineva - poate chiar eu, după privirea aruncată peste ochelari şi accentul din vorbe - a pus deja un cuvânt bun şi mai mult de-atât nu se poate.
Culorile stridente din ţinuta medicului îmi străpezeau mintea şi mi-am amintit de prima întâlnire, în urmă cu doi ani. Atunci discuţia a decurs în sensul că boala e de cursă lungă şi, în funcţie de evoluţia acesteia, se va reevalua situaţia. Înţelegeam şi refuzam să accept modul în care medicul punea problema. Am încercat să subliniez că, deşi pacientul nu e paralizat, nici deplasabil nu e, pentru că are mereu nevoie de sprijin şi e aproape ca o legumă. Căuta ceva printre rândurile nenumăratelor adeverinţe şi documente medicale şi, renunţând a mai găsi, a încheiat discuţia, spunându-mi că bolnavul rămîne în aceeaşi situaţie.
Am mulţumit că a avut răbdarea să mă asculte şi am ieşit, paradoxal, mulţumită, că nu m-a îmbrâncit din vorbe, făcându-mă cu ou şi oţet. Aveam toate şansele. Dacă eram un simplu pacient, probabil zburam, la propriu şi la figurat. Dar, având demnitatea unei funcţii, care îmi dă zilnic privilegiul de a mă smeri, am reuşit să deschid uşa. Atât.
Mă doare să văd cum mulţi nu văd realitatea de dincolo de hârtii, cum legile nu sunt făcute şi nu sunt interpretate în favoarea oamenilor, ci spre deznădejdea lor, şi nepăsarea unora te ajută să te afunzi mai mult şi mai repede ...
Între timp bolnavul a plecat dintre noi. Nu l-a omorât niciun medic, aşa cum nici pe copilul de 4 ani, omorât zilele trecute de câini, nu l-a ucis vreun primar sau vreo organizaţie de protecţie a câinilor...
Cât de cruntă poate fi durerea! Dumnezeu să-l odihnească în pace şi pe noi să ne ierte!
Rivali într-o competiţie, aliaţi în viaţă 12 May 2012 12:48 AM (13 years ago)
Numele meu este Iulia şi îl iubesc pe Ştefănuţ!
Însă viaţa ne-a demonstrat că acolo unde există iubire sinceră şi încredere, distanţa nu este o piedică. Aşa că relaţia noastră a continuat la distanţă şi orice revedere lunară era o sărbătoare. Urmând cursul firesc al vieţii, m-am mutat în Iaşi după terminarea studiilor, pentru a fi cât mai aproape de omul pe care îl iubesc, îndreptându-ne spre marele eveniment al vieţii noastre, căsătoria.
Însă viaţa ne-a pus în faţă un alt obstacol: boala lui Ştefănuţ – limfom non-hodkin. A fost un şoc pentru noi şi pentru familiile noastre vestea bolii lui, dar, fiind nişte mari luptători şi, evident, cu ajutorul bunului Dumnezeu, o să trecem şi de acest hop ce stă în calea împlinirii noastre.
Ajutaţi-ne şi voi să ne ducem visul la bun sfârşit, acela de a fi împreună şi de a ne întemeia o familie. Fiţi şi voi aliaţii noştri, de data aceasta în lupta cu boala, şi veţi ajuta un tânăr energic, frumos, glumeţ, inteligent să îşi recapete zâmbetul şi să îşi recupereze viaţa de dinainte, iar momentul bolii să fie doar un vis urât în viaţa noastră. Acest transplant cu celule stem, după cum afirmă cu tărie medicii, reprezintă o şansă reală de salvare a lui. Orice sumă poate contribui la salvarea vieţii lui Ştefănuţ. Şi, dacă n-am fost suficient de convingătoare, priviţi-l şi vă veţi convinge că merită ajutorul vostru:
Conturi BCR
în lei (RON): RO43RNCB0175080032030001
în euro: RO16RNCB0175080032030002
Pentru a putea depune bani din străinatate trebuie şi codul SWIFT al băncii care este: RNCB RO BU
Titular cont: Maria Răcilă, mama lui Ştefănuţ
Maria Răcilă - 0751 103767
Anca Grădinaru – 0744 221199
în euro: RO16RNCB0175080032030002
Pentru a putea depune bani din străinatate trebuie şi codul SWIFT al băncii care este: RNCB RO BU
Titular cont: Maria Răcilă, mama lui Ştefănuţ
Maria Răcilă - 0751 103767
Anca Grădinaru – 0744 221199
Vecinul meu 1 May 2012 7:05 AM (13 years ago)
Doi ochi mari şi albaştri între două perne albe, aşa îmi amintesc de prima întâlnire cu Ştefănuţ, vecinul meu. Era un bebeluş tare simpatic şi foarte cuminte, pe care eu îl priveam curioasă. Au trecut de atunci aproape 27 de ani, timp în care am aflat unul despre celălalt, mai mult prin intermediul părinţilor, mai exact al mamelor noastre, care, la o cafea, nu dovedesc să povestească fiecare despre copilul ei, câte-n lună şi-n stele.
Ştefănuţ a fost un copil cuminte, a făcut liceul, apoi facultatea, s-a îndrăgostit la prima vedere de o fată frumoasă, avea un loc de muncă, iar, în cursul firesc al vieţii, părinţii se pregăteau pentru o petrecere ca-n poveşti.
Ştefănuţ a fost un copil cuminte, a făcut liceul, apoi facultatea, s-a îndrăgostit la prima vedere de o fată frumoasă, avea un loc de muncă, iar, în cursul firesc al vieţii, părinţii se pregăteau pentru o petrecere ca-n poveşti.
Anul trecut, Ştefănuţ s-a simţit rău, atât de rău, încât a fost necesar să-şi facă toate analizele. Pentru că a făcut mult sport şi niciodată nu a avut probleme prea mari de sănătate, nimeni nu se gândea că ar putea fi ceva prea grav. Însă, după nenumărate drumuri prin spitale, când nimeni nu reuşea să depisteze ce se întâmplă cu el, diagnosticul limfom malign nonhodkin limfoblastic a fost năucitor pentru toţi.
Timp de un an, şedinţele de chimioterapie l-au măcinat fizic şi psihic, dar părea că tot răul era spre bine, analizele erau bune. Dar, de curând, la un nou control s-a constatat că boala continuă să evolueze, în termeni medicali, e în recădere, LIMFOM MALIGN NONHODKIN LIMFOBLASTIC T, şi se impune tratament în străinătate, mai exact transplant de celule stem.
Timp de un an, şedinţele de chimioterapie l-au măcinat fizic şi psihic, dar părea că tot răul era spre bine, analizele erau bune. Dar, de curând, la un nou control s-a constatat că boala continuă să evolueze, în termeni medicali, e în recădere, LIMFOM MALIGN NONHODKIN LIMFOBLASTIC T, şi se impune tratament în străinătate, mai exact transplant de celule stem.
Zilele trecute, când mulţi dintre noi ne socoteam banii pentru munte sau mare, l-am găsit pe Ştefănuţ, tot printre perne, ca în urmă cu mulţi ani. Era cu familia şi primea încurajări, pe care le para cu zâmbete frumoase şi triste.
De o săptămână dosarul lui e depus la DSP Botoşani şi aşteaptă un răspuns de la una din clinicile din străinătate, pentru ca mai apoi să fie trimis la minister, de unde ar trebui să primească banii necesari pentru transplant. Între timp va intra din nou la chimioterapie, şedinţele care vor urma vor fi mult mai puternice decât primele. El ştie foarte bine ce i se poate întâmpla.
Părinţii lui Ştefănuţ ştiu şi ei. Sunt distruşi. Sunt epuizaţi şi înspăimântaţi. Banii economisiţi pentru căsătoria lui Ştefănuţ s-au terminat, chiar şi cei pe care i-au primit în ajutor de la apropiaţi, iar cheltuielile care urmează vor fi şi mai mari. Mărturisesc că îmi dau lacrimile când îi văd, uneori din casă, alteori prin oraş, parcă rătăcesc şi nu ştiu încotro s-o apuce. Sunt oameni care au nevoie de ajutor, oricât de mic, iar eu asta vă rog: să-i ajutăm!
Conturi BCR
în lei (RON): RO43RNCB0175080032030001
în euro: RO16RNCB0175080032030002
Pentru a putea depune bani din străinatate trebuie şi codul SWIFT al băncii care este: RNCB RO BU
Titular cont: Maria Răcilă, mama lui Ştefănuţ
Maria Răcilă - 0751 103767
Anca Grădinaru – 0744 221199
Părinţii lui Ştefănuţ ştiu şi ei. Sunt distruşi. Sunt epuizaţi şi înspăimântaţi. Banii economisiţi pentru căsătoria lui Ştefănuţ s-au terminat, chiar şi cei pe care i-au primit în ajutor de la apropiaţi, iar cheltuielile care urmează vor fi şi mai mari. Mărturisesc că îmi dau lacrimile când îi văd, uneori din casă, alteori prin oraş, parcă rătăcesc şi nu ştiu încotro s-o apuce. Sunt oameni care au nevoie de ajutor, oricât de mic, iar eu asta vă rog: să-i ajutăm!
Conturi BCR
în lei (RON): RO43RNCB0175080032030001
în euro: RO16RNCB0175080032030002
Pentru a putea depune bani din străinatate trebuie şi codul SWIFT al băncii care este: RNCB RO BU
Titular cont: Maria Răcilă, mama lui Ştefănuţ
Maria Răcilă - 0751 103767
Anca Grădinaru – 0744 221199
Pentru a publica o carte 26 Apr 2011 11:47 PM (14 years ago)
Am citit anunţul de vânzare pe blog. De fapt, e povestea unui tablou. Primul impuls a fost să-l postez pe facebook, ca să ajut. Pentru că mă durea sufletul, am renunţat sau am refuzat, nu mai ştiu ... Vânzarea tabloului pentru publicarea cărţii, în care autoarea scrie chiar despre acesta, nu mi se părea „un schimb echitabil”, ci unul sfâşietor de trist. Ca în poveştile cu final fericit, mi-aş fi dorit să îl pot cumpăra eu, pentru ca apoi să-l dăruiesc înapoi celei ce l-ar fi vândut. Dar nu aveam cum să fac asta.
Pentru o vreme am uitat de tablou, dar, în preajma sărbătorilor, mi-am amintit de florile pictate peste portret. Mă întrebam ce s-a mai întâmplat cu tabloul, dar abia recent am aflat că nu a fost vândut şi pentru asta mă bucur ca un copil.
... cartea nu poate fi publicată din lipsă de fonduri. E nevoie de doar 1000 de lei. Şi ce e 1000 de lei pe lângă o carte ce îţi alină sufletul mai abitir decât orice?!
Pentru o vreme am uitat de tablou, dar, în preajma sărbătorilor, mi-am amintit de florile pictate peste portret. Mă întrebam ce s-a mai întâmplat cu tabloul, dar abia recent am aflat că nu a fost vândut şi pentru asta mă bucur ca un copil.
... cartea nu poate fi publicată din lipsă de fonduri. E nevoie de doar 1000 de lei. Şi ce e 1000 de lei pe lângă o carte ce îţi alină sufletul mai abitir decât orice?!
Slabanogul 9 Nov 2010 12:56 PM (14 years ago)
"Săvârşirea răului este o slăbiciune, nu o putere. Făcătorul de rele este un slăbănog, nu un viteaz.
De aceea socoteşte întotdeauna pe răufăcătorul tău mai slab decât tine şi, precum nu te răzbuni pe un copil neputincios, tot aşa nu căuta să te răzbuni pe făcătorul de rău. Deoarece el nu este răufăcător din pricina puterii lui, ci din pricina slăbiciunii lui.
În acest fel, vei strânge putere cât marea ce nu se revarsă să înece pe copilul care aruncă pietre în ea."
Sfântul Nicolae Velimirovici, Învăţături despre bine şi rău, editura Sofia
In ce vremuri traim ?! 15 Oct 2010 11:57 AM (15 years ago)
Herta Müller spunea în discursul de la decernarea Premiului Nobel: „Împotriva unor atacuri te poţi apăra, dar în faţa clevetirii eşti neputincios“.
Am ascultat-o discutând cu Gabriel Liiceanu, la întâlnirea ce a avut loc la Ateneu. Am reascultat-o, am citit despre dialogul care a zgândărât atâtea sensibilităţi. În mod declarat, cei doi au vorbit despre vremuri apuse, despre cum se trăia în perioada comunismului. Şi, totuşi, o uşoară confuzie m-a încercat la vorbele Hertei Müller ...
„Viaţa în sine este valoarea cea mai de preţ care există şi nimic nu justifică nicio înjosire de om ... Eu am vrut să trăiesc normal, să nu fac lucruri pentru care nu pot să răspund, mi-a fost greaţă de toată funcţionărimea de partid, de toate nulităţile pe care le-am văzut în fabrică, la şedinţe... Şi cînd erai în magazin sau te duceai la poştă ori să plăteşti curentul electric – toţi îi tratau pe oameni ca şi cum ar fi, mă scuzaţi, ultimul căcat. Pe mine asta m-a durut.”
Care e diferenţa între atunci şi acum, dacă, în zilele în care trăim, ceea ce spune Herta Müller e atât de actual ?! ... apărările împotriva atacurilor - de orice fel - sunt de prea multe ori degeaba, neputinţele din ce în ce mai umilitoare, iar a durea nu rămâne la timpul trecut, nici măcar imperfect, ci se conjugă cronic la timpul prezent ...
Am ascultat-o discutând cu Gabriel Liiceanu, la întâlnirea ce a avut loc la Ateneu. Am reascultat-o, am citit despre dialogul care a zgândărât atâtea sensibilităţi. În mod declarat, cei doi au vorbit despre vremuri apuse, despre cum se trăia în perioada comunismului. Şi, totuşi, o uşoară confuzie m-a încercat la vorbele Hertei Müller ...
„Viaţa în sine este valoarea cea mai de preţ care există şi nimic nu justifică nicio înjosire de om ... Eu am vrut să trăiesc normal, să nu fac lucruri pentru care nu pot să răspund, mi-a fost greaţă de toată funcţionărimea de partid, de toate nulităţile pe care le-am văzut în fabrică, la şedinţe... Şi cînd erai în magazin sau te duceai la poştă ori să plăteşti curentul electric – toţi îi tratau pe oameni ca şi cum ar fi, mă scuzaţi, ultimul căcat. Pe mine asta m-a durut.”
Care e diferenţa între atunci şi acum, dacă, în zilele în care trăim, ceea ce spune Herta Müller e atât de actual ?! ... apărările împotriva atacurilor - de orice fel - sunt de prea multe ori degeaba, neputinţele din ce în ce mai umilitoare, iar a durea nu rămâne la timpul trecut, nici măcar imperfect, ci se conjugă cronic la timpul prezent ...
"Vreau sa lupt!" 16 Sep 2010 8:52 PM (15 years ago)
Am aflat de Marius Giradă de pe stiri.botosani.ro. Situaţia lui e atât de impresionantă încât cuvintele noastre par de prisos. Cuvintele lui Marius, însă, ne arată cât de grea este lupta pentru ceea ce nouă, cei care putem să vorbim, să scriem, să gesticulăm, să dansăm, să ne plimbăm şi atâtea altele, ne pare că ni se cuvine ... Marius vrea să lupte. ... tu ?! Ce faci ?
Rareori ne este dat sa vedem un om mai curajos si mai increzator in sansa sa precum dorohoianul Marius, cunoscut drept "baiatul care scrie cu nasul"!
Inteligent si generos, bun crestin si minunat prieten, Marius are nevoie de ajutorul nostru pentru a face o operatie care ii va usura viata. O viata crunta pentru el acum! Chiar daca a fost crunt lovit de destin, Marius a invatat sa foloseasca computerul, scriind cu nasul, intrucat nu isi poate folosi mainile, la fel cum nu se poate nici deplasa, el fiind ajutat permanent de catre familie.
Scrisoarea sa sincera si emotionanta ne-a fost trimisa de o alta prietena a redactiei noastre, convinsa ca Marius Girada, din Dorohoi, este omul care merita sa ne imbunateasca si sa ne creasca sufletele. Sa nu uitam ca, oferind un banut pentru Marius, s-ar putea sa ii daruim o zi de viata!
"AM SI EU O SANSA! Numele meu este Girada Marius din orasul Dorohoi, judetul Botosani, am 31 de ani si din cauza nasterii grele am un handicap fizic gradul intai cu diagnosticul tetrapareza extrapiramidal.Luna trecuta ma intalnesc cu o vecina de pe strada mea si imi spune ca a vazut la tv un baiat din Iasi care a facut o operatie antispastica la Chisinau si se simte bine. Cand vin in casa, gasesc baiatul pe net si ii scriu. Imi spune ca a fost la Chisinau prin fundatia IKON din Galati. Nici una, nici doua, scriu si eu la Galati si imi raspunde dandu-mi formularul de inscrire si sa le trimit copie de buletin al meu si ale parintilor, copie dupa certificat de handicap si o iesire din spital pe care le-am scanat si le-am trimis. Si iata ca Sambata 28 August am fost la Galati unde a venit medicul Marcel Platon de la Clinica Gynesource din Chisinau, un om foarte de treaba. Dupa ce m-a consultat, m-a programat la operatie pe 30 Noiembrie 2010. Operatia este sub-cutanata in punctele spatistice si costa 1850 de euro. Din nefericire nu am aceasta suma si am nevoie de dvs.
Cont în lei: RO 84 BRDE 070SV22901100700
Cont în euro: RO 53 BRDE 070SV26842830700
Deschise la BRD filiala Dorohoi,
AGENŢIA DIMITRIE POMPEIU
Titular de cont Girada Rodica [ mama ]"
(SCRISOARE TRIMISA REDACTIEI DE ANAMARIA SCHIOPU)
%3C/em%3E%3C/div%3E%3Cdiv%20align%3D%22justify%22%3E%3Cem%3E%3C/em%3E%3C/div%3E%3Cdiv%20align%3D%22justify%22%3E%3Cem%3E%3C/em%3E%3C/div%3E%3Cbr%20/%3E%3Cdiv%20align%3D%22justify%22%3E%3Cem%3E%3Ca%20href%3D%22http://stiri.botosani.ro/stire/18422/%22%3E%3Cstrong%3ESalut,%20prieteni!%20Sunt%20Marius.%20Tastez%20cu%20nasul,%20scriu%20poezii%20si%20sunt%20un%20luptator!%3C/strong%3E%3C/a%3E%3C/em%3E%3C/div%3E)
Irish air 30 Aug 2010 9:02 PM (15 years ago)
Am închis cartea şi mi-am aşteptat cu nerăbdare musafirul, care sosise de vreo două zile din Irlanda. Mărturisesc că, de când mă ştiu sau, mai bine zis, de când am descoperit ţara asta, îmi doresc să ajung acolo, să respir aerul, cred ca o esenţă de parfum scump, mărginit de un cer mai mereu plumburiu, de orizonturi marine-stâncoase, dar, mai ales, de verdele acela viu, pentru mine inconfundabil.
Ore întregi am vorbit despre oamenii, obiceiuri, păţanii, locuri, urmărind cu nesaţ o sumedenie de poze. Unele m-au ţintuit pentru că era ceva în ele ce cunoşteam altfel decât din imagini văzute de-a lungul timpului. Era ceva recent şi izbitor ...
„Am înotat iar, dar încă n-am putut descoperi locul cel mai potrivit. Azi-dimineaţă am plonjat în apa adâncă din vecintatea stâncii mai apropiate de casă, care se precipită abrupt, având totuşi nişte scobituri şi nişte proeminenţe suficiente pentru a încropi câteva trepte precare.”
Ore întregi am vorbit despre oamenii, obiceiuri, păţanii, locuri, urmărind cu nesaţ o sumedenie de poze. Unele m-au ţintuit pentru că era ceva în ele ce cunoşteam altfel decât din imagini văzute de-a lungul timpului. Era ceva recent şi izbitor ...
„Am înotat iar, dar încă n-am putut descoperi locul cel mai potrivit. Azi-dimineaţă am plonjat în apa adâncă din vecintatea stâncii mai apropiate de casă, care se precipită abrupt, având totuşi nişte scobituri şi nişte proeminenţe suficiente pentru a încropi câteva trepte precare.”
„Nicăieri nu găseşti vreun blestemat petic de nisip. Am auzit că e socotită drept o coastă urâcioasă. Dă Doamne să fie considerată aşa în vecii vecilor! Într-adevăr, stâncile, care se răzleţesc în ambele direcţii, nu sunt pitoreşti. Au o culoare gălbui-nisipie, stropită cu pete cristaline, şi se înghesuie în grămezi mari, incoerente, diforme. La bază, sub nivelul fluxului, sunt căptuşite cu o vegetaţie de alge brune, lucioase şi urzicătoare, care degajă un miros neplăcut. Şi totuşi, în vârf, privite de aproape, oferă spectatorului o surprinzătoare bogăţie de tainice bucurii. O sumedenie de râpe în formă de V care adăpostesc mici bălţi sau straturi de prundiş cu pietre extrem de variate şi de frumoase. Sunt flori care izbutesc nu ştiu cum să-şi împlânte rădăcinile în crestături (...). O caracteristică a falezei constă în faptul că, din loc în loc apa a scobit în stâncă văgăuni, cărora nu le-aş face onoarea de a le numi grote, dar care, văzute cu ochiul înotătorului, oferă o privelişte uimitoare şi vag sinistră.”
„Am continuat să explorez stâncile în direcţia turnului meu. Da, sunt proprietarul nu numai al unei case şi al unei puzderii de stânci, ci şi al unui părăginit turn de pază. De fapt, nu-i decât o cochilie. Dar mi-ar plăcea să-l restaurez, să-i clădesc o scară spiralată şi o cămăruţă de lucru în vârf, numai că, în ciuda a ceea ce se crede despre mine, nu sunt bogat. Casa asta de la mare mi-a înghiţit grosul economiilor.”
„Din păcate, turnul mai atrage câte un turist ocazional; dar detest să instalez o placardă pe care să scrie „Proprietate privată”. Această micuţă pajişte este unica fâşie de iarbă pe care o posed, în afară de un petec mărunt, chiar în spatele casei. Iarba, frământată desigur de vântoasele mării, este foarte scundă, iar firele se răsucesc într-un fel de mici preşuri circulare, ţepoase ca nişte cactuşi.” 
„De la ferestrele mele de sus (unde mă aflu acum), care dau spre mare, ochiul nu cuprinde decât nesfârşirea apei; numai dacă te uiţi în jos, poţi zări stâncile. De la ferestrele parterului însă, marea este invizibilă, şi nu se înfăţişează decât stâncile falezei, de dimensiuni şi forme elefantine, care înconjoară casa. Uşa din spate, care e uşa de la bucătărie, dă spre mica „pajişte” împrejmuită de bolovani şi aşternută cu iarbă aspră ca ţepii de cactus şi cu cimbru. Am de gând s-o las în voia poftelor naturii.”
... erau pagini din cartea pe care tocmai o închisesem, înainte de vizită.
Cine bate oare la fereastra mea ? 8 Aug 2010 8:48 PM (15 years ago)
Într-o duminică infernal de fierbinte, când nici prin gând nu-mi trecea să trag storurile, am zărit de afară ceva neobişnuit la fereastra camerei mele.
Iniţial am crezut că e o libelulă, însă am descoperit că e o Praying Mantis (Mantis religiosa).
Pentru că nu sunt cea mai mare amatoare de gângănii, mi-a cam tremurat mâna când am făcut fotografiile, deşi simpatica insectă chiar vroia să fie prietenoasă, după cum se poate observa ... 
O imagine foarte clară şi informaţii interesante despre insectele Praying Mantis am găsit aici.
%3C/a%3E%3C/strong%3E.%3C/div%3E%3Cdiv%20align%3D%22justify%22%3E%3Cimg%20id%3D%22BLOGGER_PHOTO_ID_5503268621484240674%22%20style%3D%22DISPLAY:%20block;%20MARGIN:%200px%20auto%2010px;%20WIDTH:%20320px;%20CURSOR:%20hand;%20HEIGHT:%20240px;%20TEXT-ALIGN:%20center%22%20alt%3D%22%22%20src%3D%22https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiM-u8slRaVdRzCRK7LJPSGinRXho2peeGxtGPkZ1UWvMcJ3Kxy59CogbEPwdkHMDuxsXU6EKvh_d_S6YQE0SB-G269Af3eKaB50X-y_a2MiAU2s8PTl6K7IOVpljFO5o41_8yTE26w8kc/s320/IMG_1886.jpg%22%20border%3D%220%22%20/%3EPentru%20c%C4%83%20nu%20sunt%20cea%20mai%20mare%20amatoare%20de%20g%C3%A2ng%C4%83nii,%20mi-a%20cam%20tremurat%20m%C3%A2na%20c%C3%A2nd%20am%20f%C4%83cut%20fotografiile,%20de%C5%9Fi%20simpatica%20insect%C4%83%20chiar%20vroia%20s%C4%83%20fie%20prietenoas%C4%83,%20dup%C4%83%20cum%20se%20poate%20observa%20...%20%3C/div%3E%3Cimg%20id%3D%22BLOGGER_PHOTO_ID_5503268972511168322%22%20style%3D%22DISPLAY:%20block;%20MARGIN:%200px%20auto%2010px;%20WIDTH:%20320px;%20CURSOR:%20hand;%20HEIGHT:%20240px;%20TEXT-ALIGN:%20center%22%20alt%3D%22%22%20src%3D%22https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgy2DLfK557LgBDSonZ6KZfHTwNyolQfkgV7fs-CgI7RlDBLKRIy2xaolm0SPiz4csQpqe7cAdUqoUdGOuDQrZfIkD4Fmvc08_l4BmghjwlaANrVc7ecGYed3Bx_MyfIJswWiwwM9Q46uk/s320/IMG_1887.jpg%22%20border%3D%220%22%20/%3E%3Cimg%20id%3D%22BLOGGER_PHOTO_ID_5503269290803504370%22%20style%3D%22DISPLAY:%20block;%20MARGIN:%200px%20auto%2010px;%20WIDTH:%20320px;%20CURSOR:%20hand;%20HEIGHT:%20240px;%20TEXT-ALIGN:%20center%22%20alt%3D%22%22%20src%3D%22https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgm_m6zgdlW_K676evHXoYqBz19AsD6Q_ixGxMznvLSD3r0X4rp7jnUPknm6KfBXTJIFiqbnt94ePvuHnz3VeXmlB9asxQMuuA5254zFGfSdnfvET5OZsYsPwnqhtx4C3ZvP_sRJ-aqrBg/s320/IMG_1888.jpg%22%20border%3D%220%22%20/%3E%3Cimg%20id%3D%22BLOGGER_PHOTO_ID_5503269579587626274%22%20style%3D%22DISPLAY:%20block;%20MARGIN:%200px%20auto%2010px;%20WIDTH:%20320px;%20CURSOR:%20hand;%20HEIGHT:%20240px;%20TEXT-ALIGN:%20center%22%20alt%3D%22%22%20src%3D%22https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhnKhFFEy39DCNkD8L3smfmIiLC84BlFuGMOnmMYRyNwUHGJ8OFfdyl90L55Dq4s7L829FUbkt2K2w01SsEE9WJZatb4NkwRijLAecxswl9cNPk0VA-e1aZG_OT53hqIwTSHJ3v-osVlAs/s320/IMG_1889.jpg%22%20border%3D%220%22%20/%3E%3Ca%20href%3D%22https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEggJvw0eR7aUQvZDHfd-ajHO1IXRP9G7f4JuMfs2MIn93z3NcRh90nXYEIgrsnun2z1dGe4JYe5n5V2y-pWeAds-ZRO6jhessEleZUwcGW7zDrertByasfp858fW9yQ_1h4w-vnH9XP6Gs/s1600/IMG_1893.jpg%22%3E%3Cimg%20id%3D%22BLOGGER_PHOTO_ID_5503270401519328226%22%20style%3D%22DISPLAY:%20block;%20MARGIN:%200px%20auto%2010px;%20WIDTH:%20320px;%20CURSOR:%20hand;%20HEIGHT:%20240px;%20TEXT-ALIGN:%20center%22%20alt%3D%22%22%20src%3D%22https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEggJvw0eR7aUQvZDHfd-ajHO1IXRP9G7f4JuMfs2MIn93z3NcRh90nXYEIgrsnun2z1dGe4JYe5n5V2y-pWeAds-ZRO6jhessEleZUwcGW7zDrertByasfp858fW9yQ_1h4w-vnH9XP6Gs/s320/IMG_1893.jpg%22%20border%3D%220%22%20/%3E%3C/a%3E%20O%20imagine%20foarte%20clar%C4%83%20%C5%9Fi%20informa%C5%A3ii%20interesante%20despre%20insectele%20Praying%20Mantis%20am%20g%C4%83sit%20%3Ca%20href%3D%22http://animals.nationalgeographic.com/animals/bugs/praying-mantis/%22%3Eaici%3C/a%3E.)
Viata ca un examen 22 Jul 2010 3:57 AM (15 years ago)
Alexandra Ostafi e licenţiată. E inginer textilist.După o perioadă atât de grea în ceea ce priveşte sănătatea, a reuşit să termine ultimul an de facultate. E admirabil efortul ei şi merită aplauze. Felicitări, Alexandra! ... şi sănătate multă, multă!!!
Dig de solidaritate 30 Jun 2010 11:38 PM (15 years ago)
"Dig de solidaritate - Criza nu ne poate saraci de bunul cel mai scump: UMANITATEA!
Autor: stiri.botosani.ro
Autor: stiri.botosani.ro
Bunicii, fratii si verisorii nostri au nevoie de ajutor! In timp ce noi privim inundatiile la televizor, ei dorm cu spaima, se trezesc in apa, plang tacut, cu lacrimi inghitite cu lacomie de ploile care nu mai contenesc. Mii de oameni, a caror viata s-a transformat in chin, intind mainile spre noi. Sunt oameni demni, nu cer nimic, dar le este sete, foame, frig, iar pana la iarna trebuie sa ridice alti pereti, dupa ce o viata intreaga au muncit pentru o gospodarie decenta.
Sa trecem dincolo de sticla televizorului, de imaginile din ziare, de stirile oficiale. Ei sunt mult mai aproape de noi decat ne imaginam. Trebuie sa fim multi, sa ridicam digul de solidaritate care ii poate salva!
Solidaritatea comunitatii in fata calamitatilor naturale este principalul mijloc prin care sinistratii pot reusi sa isi recapete speranta intr-o viata normala.
Oameni simpli, firme si autoritati fac tot posibilul sa stranga fonduri si obiecte de stricta necesitate (alimente, haine) pentru victimele inundatiilor.
O astfel de initiativa, pentru a veni in sprijinul victimelor inundatiilor atat pe cont propriu, cat si impreuna cu tine, este si www.solidaritate.botosani.ro.
O campanie initiata de Asociatia Pro Botosani si WebEmotion, carora li s-au alaturat pana acum Crucea Rosie Botosani, CityNet, Agentia de Publicitate Boardmedia, Stiri.Botosani.Ro, Live.Botosani.Ro, ICE IT Solutions, Botosaneanul.ro, Radio Kiss FM si Magic FM. Dorim ca numarul celor ce pot sprijini aceasta campanie sa creasca, pentru a putea ajuta cat mai multi din semenii nostri."
Asociatia Pro Botosani, prin statut, doreste sa promoveze si sa conserve valorile botosanene. Cum nu exista valoare mai importanta decat cea umana, membrii asociatiei sunt si vor fi alaturi de botosanenii din localitatile devastate de inundatii prin infiintarea unui cont de ajutorare, cont in care asociatia a virat 1000 RON. Informatiile privitoare la donatii, precum si cele referitoare la folosirea banilor, se vor regasi pe site, cetatenii fiind rugati chiar sa ofere informatii in legatura cu situatiile urgente, cazuri grave unde se impune interventia rapida. In aceasta situatie nu conteaza cine ajuta, cum si prin ce canale. Important este sa ajutam, sa ne implicam. Acelor oameni li s-au luat trecutul, munca, amintirile, viata! O rugaciune si un gand bun poate fi un bun inceput. O paine care prisoseste, un litru de ulei sau o patura care nu ne mai trebuie in casa pot fi duse la centrele de colectare afisate pe site. Sa nu lasam notiunea de "criza" care ne guverneaza acum viata sa ne saraceasca de cel mai important atribut al nostru: umanitatea", transmite Madalina Tudosie, presedintele Asociatiei Pro Botosani."
%20pentru%20victimele%20inundatiilor.%3C/em%3E%3C/div%3E%3Cbr%20/%3E%3Cdiv%20align%3D%22justify%22%3E%3C/div%3E%3Cdiv%20align%3D%22justify%22%3E%3Cem%3E%3C/em%3E%3C/div%3E%3Cdiv%20align%3D%22justify%22%3E%3Cem%3EO%20astfel%20de%20initiativa,%20pentru%20a%20veni%20in%20sprijinul%20victimelor%20inundatiilor%20atat%20pe%20cont%20propriu,%20cat%20si%20impreuna%20cu%20tine,%20este%20si%20%3C/em%3E%3Ca%20href%3D%22http://www.solidaritate.botosani.ro/%22%3E%3Cem%3Ewww.solidaritate.botosani.ro%3C/em%3E%3C/a%3E%3Cem%3E.%20%3C/em%3E%3C/div%3E%3Cbr%20/%3E%3Cdiv%20align%3D%22justify%22%3E%3Cem%3E%3C/em%3E%3C/div%3E%3Cdiv%20align%3D%22justify%22%3E%3Cem%3E%3C/em%3E%3C/div%3E%3Cdiv%20align%3D%22justify%22%3E%3Cem%3EO%20campanie%20initiata%20de%20%3Cstrong%3EAsociatia%20Pro%20Botosani%20si%20%3C/strong%3E%3Ca%20href%3D%22http://www.webemotion.ro/%22%3E%3Cstrong%3EWebEmotion%3C/strong%3E%3C/a%3E,%20carora%20li%20s-au%20alaturat%20pana%20acum%20%3Ca%20href%3D%22http://www.crucearosie.ro/despre-noi/filiale/BT.html%22%3E%3Cstrong%3ECrucea%20Rosie%20Botosani%3C/strong%3E%3C/a%3E,%20%3Ca%20href%3D%22http://www.city-net.ro/%22%3E%3Cstrong%3ECityNet%3C/strong%3E%3C/a%3E,%20%3Ca%20href%3D%22http://www.botosani.ro/Lista+firme/firme/299/BOARDMEDIA+-+Agentie+de+publicitate.html%22%3E%3Cstrong%3EAgentia%20de%20Publicitate%20Boardmedia%3C/strong%3E%3C/a%3E,%20%3Ca%20href%3D%22http://stiri.botosani.ro/%22%3E%3Cstrong%3EStiri.Botosani.Ro%3C/strong%3E%3C/a%3E,%20%3Ca%20href%3D%22http://www.live.botosani.ro/%22%3E%3Cstrong%3ELive.Botosani.Ro%3C/strong%3E%3C/a%3E,%20%3Ca%20href%3D%22http://www.icenet.ro/%22%3E%3Cstrong%3EICE%20IT%20Solutions%3C/strong%3E%3C/a%3E,%20%3Ca%20href%3D%22http://www.botosaneanul.ro/%22%3E%3Cstrong%3EBotosaneanul.ro%3C/strong%3E%3C/a%3E,%20%3Ca%20href%3D%22http://www.kissfm.ro/%22%3E%3Cstrong%3ERadio%20Kiss%20FM%3C/strong%3E%3C/a%3E%20si%20%3Ca%20href%3D%22http://www.magicfm.ro/%22%3E%3Cstrong%3EMagic%20FM%3C/strong%3E%3C/a%3E.%20Dorim%20ca%20numarul%20celor%20ce%20pot%20sprijini%20aceasta%20campanie%20sa%20creasca,%20pentru%20a%20putea%20ajuta%20cat%20mai%20multi%20din%20semenii%20nostri.%22%3C/em%3E%3C/div%3E%3Cbr%20/%3E%3Cdiv%20align%3D%22justify%22%3E%3Cem%3E%3C/em%3E%3C/div%3E%3Cdiv%20align%3D%22justify%22%3E%3Cem%3EAsociatia%20Pro%20Botosani,%20prin%20statut,%20doreste%20sa%20promoveze%20si%20sa%20conserve%20valorile%20botosanene.%20Cum%20nu%20exista%20valoare%20mai%20importanta%20decat%20cea%20umana,%20membrii%20asociatiei%20sunt%20si%20vor%20fi%20alaturi%20de%20botosanenii%20din%20localitatile%20devastate%20de%20inundatii%20prin%20infiintarea%20unui%20cont%20de%20ajutorare,%20cont%20in%20care%20asociatia%20a%20virat%201000%20RON.%20Informatiile%20privitoare%20la%20donatii,%20precum%20si%20cele%20referitoare%20la%20folosirea%20banilor,%20se%20vor%20regasi%20pe%20site,%20cetatenii%20fiind%20rugati%20chiar%20sa%20ofere%20informatii%20in%20legatura%20cu%20situatiile%20urgente,%20cazuri%20grave%20unde%20se%20impune%20interventia%20rapida.%20In%20aceasta%20situatie%20nu%20conteaza%20cine%20ajuta,%20cum%20si%20prin%20ce%20canale.%20Important%20este%20sa%20ajutam,%20sa%20ne%20implicam.%20Acelor%20oameni%20li%20s-au%20luat%20trecutul,%20munca,%20amintirile,%20viata!%20O%20rugaciune%20si%20un%20gand%20bun%20poate%20fi%20un%20bun%20inceput.%20O%20paine%20care%20prisoseste,%20un%20litru%20de%20ulei%20sau%20o%20patura%20care%20nu%20ne%20mai%20trebuie%20in%20casa%20pot%20fi%20duse%20la%20centrele%20de%20colectare%20afisate%20pe%20site.%20Sa%20nu%20lasam%20notiunea%20de%20%22criza%22%20care%20ne%20guverneaza%20acum%20viata%20sa%20ne%20saraceasca%20de%20cel%20mai%20important%20atribut%20al%20nostru:%20umanitatea%22,%20transmite%20Madalina%20Tudosie,%20presedintele%20Asociatiei%20Pro%20Botosani.%22%3C/em%3E%3C/div%3E)
La multi ani, Laura! 21 Jun 2010 3:35 AM (15 years ago)
Ori de câte ori vorbesc cu ea, îmi povesteşte o sumedenie de lucruri frumoase, mă face să râd într-un fel cum nu reuşeşte nimeni altcineva să o facă, mă aruncă într-o stare vecină cu copilăria şi veselia noastră de-atunci.
La mulţi ani, Laura! Să fii sănătoasă, pentru că mi-ai promis că vom povesti despre încercarea ta, dar şi a noastră, şi peste mulţi, mulţi ani !!! La mulţi ani! La mulţi ani!!
La mulţi ani, Laura! Să fii sănătoasă, pentru că mi-ai promis că vom povesti despre încercarea ta, dar şi a noastră, şi peste mulţi, mulţi ani !!! La mulţi ani! La mulţi ani!!
Dana Sapariuc ne scrie ... 10 May 2010 4:10 AM (15 years ago)
Cu fiecare discuţie o descopăr tot mai mult pe Dana. Are multe de spus despre felul în care, „ca o străfulgerare”, a început să-şi schimbe viaţa, despre cum l-a regăsit pe Dumnezeu ... Fără să fie o convertită, trăirile Danei îmi amintesc de cele ale Monicăi Fermo sau ale lui Klaus Kenneth. Mi-aş dori să aibă răgazul şi puterea să povestească mai multe despre ea şi altora, aşa cum îmi povesteşte mie câteodată.
Dana Sapariuc ne scrie ...
"Problema mea de sănătate este banală, normală atâta timp cât sunt una din miile de persoane care se confrunta cu aşa ceva. Atâta timp cât oamenii, într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, trebuie să şi moară ... Special este modul în care o percep şi o trăiesc.
Poate că un om care trece prin ceva similar va citi, iar asta-l va determina SĂ FACĂ nişte SCHIMBĂRI, la care poate că se gândea, însă le tot amâna. Ceea ce-l va salva şi îi va schimba viaţa.
Scriu, de asemenea, pentru cel care crede că a irosit toate şansele vieţii, nemairămânându-i nici timpul, nici energia fizică şi spirituală spre a merge mai departe. Scriu pentru cel care simte că s-a risipit pe un drum străin, că nu-şi mai recunoaşte matca şi nici nu o va mai regăsi vreodată. Pentru cel care în fiecare dimineaţă se simte mai mult decât obosit, pentru cel care de nopţi în şir, de ani în şir, nu poate dormi. Pentru cel pe care prea uşor îl destabilizează greutăţile vieţii, care aşteaptă de la viaţă confort, oameni amabili, provocări blânde. Pentru cel care luptă cu o depresie, punând semnul "egal" între propriu-i viitor şi spitalul de neuropsihiatrie din localitate. Şi pentru toţi cei care au "ochi de văzut şi urechi de auzit".
MIRACOLE EXISTĂ! Cu siguranţă cunoşti ori ai auzit în anturaj de cineva trimis de către medicii care nu mai aveau ce să-i facă să moară acasă ... Iar muribundul trăieşte şi astăzi după mulţi ani. Dacă ştii omul şi repet dacă ai ochi de văzut şi urechi de auzit, ai şi răspunsul la întrebarea "cum este posibil?", pentru că răspunsul este întotdeauna vizibil: SCHIMBAREA.
Trăind doar "ca un negostor într-o lume înstelată de taine" nu se va întâmpla niciodată nimic special. Acel "special" după care sufletul multora dintre noi tânjeşte şi freamătă ani în şir ... În cazul în care crezi doar în bani, bunuri şi pământul de sub picioare, schimbarea se cere, ţipă, la nivel spiritual, obligatoriu. Iar dacă ai cât de cât tendinţa de a ridica ochii şi spre cer, cu siguranţă ai conştientizat ori o vei face în curând, ce anume vei schimba.
Orice dicton pleacă de la o bază reală, iar apoi, de-a lungul veacurilor, se tot redemonstrează, mereu şi mereu. Aproape că sare în ochi, cum se spune. Şi tot nu vedem. Acest "niciodată să nu spui niciodată" folosit în finalul epistolei prin care m-ai cunoscut, se demonstrează prin propria experienţă. De aceea îţi scriu. Doar ţie, omule care ai nevoie de aceste rânduri. Nimic din ceea ce îţi împărtăşesc nu este auzit ci trăit. Oamenii cărora spuneam adineauri că mă adresez au trăit toţi într-unul singur: eu (2005 - 2008). Însă mai am şi am avut întotdeauna afinitate cu "trăieşte şi lasă şi pe celălalt să trăiască" - asta consider eu că înseamnă adevărata putere, acest mod de viaţă. Ambele sună parcă mai bine în engleză: scurt şi concis.
Nu vreau să par ca acei predicatori americani, cu tenul perfect şi zâmbetul perfect, care repetă declamativ "gândeşte pozitiv!", "fă schimbări!". E absolut imposibil să o faci când simţi că duci universul în spinare ... Vreau doar să subliniez că-i bine să fii receptiv la semnalele care ţi se trimit. Să nu le ratezi. Chiar şi această întâlnire cu mine poate însemna semnalul, pentru cineva anume.
Eu am avut parte recent de o asemenea întâlnire. O doamnă în vârstă, dintr-un sat din Cluj, a venit la Institutul Oncologic, jos în hol şi a dăruit (era în Săptămâna Mare, miercuri, 06.30 dimineaţa, şedeam de la 03.45 pe un scaun, extenuată de drum. Vezi tu, uneori, cel mai frumos lucru din viaţa noastră poate să apară într-o zi care începe absolut banal sau chiar foarte greu). Am făcut o paranteză, spuneam deci că acea doamnă a împărţit vreo 20 suluri de hârtie, cuprinzând materiale xeroxate despre modalităţi prin care alţii au învins boala care-i ucisese fiica. Nimic din cele citite nu îmi era necunoscut. Însă această întâmplare m-a determinat brusc, ca o străfulgerare, să încerc încă o dată, după două rateuri, postul de 40 de zile despre care ţi-am spus. Şi iată că astăzi, 10 mai, este ultima zi a acestei binecuvântate abstinenţe! Să-ţi povestesc şi despre beneficiile apărute chiar din clipa/ziua în care am hotărât şi l-am şi început, despre ceea ce am devenit ? Poate într-un alt episod.
Rămâi cu bine, fiinţă minunată ce a pierdut orice speranţă! Îţi doresc să poţi avea credinţa că Dumnezeu este infinită bunătate. Iar bunătatea vine din dragoste. Să nu mai spui niciodată: "pe mine nimeni nu mă iubeşte, nici măcar Dumnezeu". DIN DRAGOSTE, El te pune iar şi iar în situaţii din ce în ce mai dificile, poate-poate, într-o zi tu vei înţelege şi vei determina în sfârşit schimbarea necesară. Îţi doresc să ai înţelepciunea de a alege schimbarea în această viaţă ci nu să laşi ca ea să vină de la sine, însemnând moartea (pentru că şi moartea tot o schimbare este).
Ne mai auzim,
Dana Sapariuc
Mulţumesc mult celor care au făcut deja sacrificiul de a dona un bănuţ în cont, ori personal şi celor care ştiu că şi-ar dori să o facă, însă perioada dificilă prin care trecem nu le-o permite - le doresc să aibă puterea şi inspiraţia de a găsi soluţii spre a ieşi la liman!
Cu bine şi nu uita: aşa cum un diagnostic cumplit te poate alege pe tine oricine ai fi, tot aşa şi un miracol, te poate alege exact pe tine, cea mai ghinionistă persoană de pe pământ!!!"
Pentru cei care doresc şi pot să-i întindă o mână de ajutor Danei ...
Cont în lei: RO 87 BPOS 07006404350 RON 01,
deschis la Bancpost, Sucursala Calea Naţională, nr. 95, Botoşani.
Cont în lei: RO 87 BPOS 07006404350 RON 01,
deschis la Bancpost, Sucursala Calea Naţională, nr. 95, Botoşani.
Colega din biroul de-alaturi 29 Apr 2010 2:17 AM (15 years ago)
Anul trecut in toamna, intr-o sedinta, am aflat de la o colega despre boala care o facea pe Dana sa lipseasca de la serviciu. 
Discretia si puterea cu care Dana isi duce lupta sunt impresionate. Constienta ca e o perioada grea pentru toti, colega mea nu doreste sa impovareze pe nimeni cu problemele ei. Cand i-am vorbit de intentia de a scrie despre situatia ei, nu a fost impotriva, dar mi-a spus „ … cazuri ca al meu sunt o gramada. In spitale, la oncologie e ca in aeroport”. Am mutit. In zilele acelea, norul vulcanului din Islanda blocase prin aeroporturi mii de oameni …
A scris cateva randuri despre ea ...
„Sunt Daniela Sapariuc, locuiesc în Botoşani, am 42 de ani şi sunt bugetar.
În luna mai 2009 am fost diagnosticată cu carcinom mucinos. Nu prea mi-am acceptat diagnosticul. În septembrie am suferit o intervenţie chirurgicală. Din fericire, ganglionii limfatici nu au fost afectaţi de tumoră, în schimb, marginile chirurgicale treceau în ţesutul sănătos. Pentru că am întârziat prea mult, nu am făcut chimioterapie. Poate e cu noroc, pentru că nu cred că aş fi suportat…, nu suport nici tratamentele naturiste, chiar în stare pură … Am făcut radioterapie, 30 de şedinţe, finalizate în ianuarie 2010. Am început un tratament şi pentru col uterin, datorită problemelor descoperite … carcinom scuamos.
De cum am aflat, anul trecut, diagnosticul, deşi l-am acceptat cu greu, am renunţat la zahăr, proteina animală, orice sintetice şi sare rareori. Beam zilnic sucuri de legume şi fructe şi am încercat un tratament naturist, care mi-a provocat stări de slăbiciune şi rău, pe care, iniţial, le pusesem pe seama faptului că am schimbat cam brusc alimentaţia.
După o perioadă în care am mâncat multe crudităţi, mi-am propus să ţin post de 40 de zile, doar cu apă. Acum 15 ani, mama l-a ţinut, însă boala era mult prea avansată pentru a-i ajuta şi, mai mult decât atât, acest post nu era însoţit şi de convingere spirituală ... Eu am clacat rapid. Dar după două săptămâni am încercat din nou, spunându-mi ca dacă vreau trebuie să şi pot. Eroare! Mă rugam lui Dumnezeu, dar se pare că mai aveam de parcurs nişte etape până să-L şi simt mai profund. Am continuat dieta anterioară, fiind atentă inclusiv la amestecuri. Anul acesta, datorită problemelor apărute la col m-am hotărât brusc să îndraznesc pentru a treia oară postul total. Si iată-mă în a 28-a zi, doar apă cât pot de multă şi sucuri din mere combinate alternativ cu morcov, ţelină şi sfeclă roşie. Ar merge şi varza roşie sau verde, dar nu le suport. Probabil că au contat major lunile anterioare, de pregătire. Şi vreau să mai precizez că am avut curajul să intru în acest post având 43 kg, ceea ce oricum era foarte puţin pentru vârsta mea, ... după ce vara trecută am slăbit cam 7 kg. Sunt sigură că după această minunată purificare a materiei şi, implicit, a spiritului, organismul meu va asimila şi recupera mult mai bine ca înainte. Acum am 38 kg. Nu voi reveni la o alimentaţie tradiţională.
Înainte de a merge la spital pentru operaţia de col, aş vrea să ajung la o clinică din Franţa, la Lyon, unde există un aparat care depistează orice celulă malignă din corp. Am început demersurile pentru plecarea în Franţa, deşi nu am banii necesari (aproximativ 2000 euro), dar am credinţa că-i voi avea.
Zilele acestea, am auzit despre o cercetătoare româncă, prezentă la Salonul de Invenţii de la Geneva cu un aparat care depistează cancerul în 6 - 7 minute. Mă interesează orice informaţii în acest sens.
Trebuie neapărat să adaug că, încă de la aflarea diagnosticului, am căutat în mine cauzele bolii, încercând să fac şi schimbările necesare. Nu sunt cantonată pe valorile materiale, ci pe cele spirituale. Din prima zi a postului, 1 aprilie, am avut o stare cum n-avusesem de mulţi ani. Au urmat şi zile mai grele, dar nu concep să nu dus la bun sfârşit ceea ce am început cu atâta bucurie şi convingere. Am şi susţinerea duhovnicului şi a preotesei, persoane cu mare deschidere spirituală. Şi nu mai spun de susţinerea Bunului Dumnezeu ... Felul în care îmi raportez viaţa la Dumnezeu, aceasta este diferenţa dintre o zi de post negru de la început (când ajunsesem la 40 glicemie, iar la 30 intram în comă) şi aceste zile, când sunt atât de bine. Recomand acest post depresivilor. S-ar putea să constate în foarte scurt timp că ... cerul e senin şi soarele străluceşte! Începe să mi se regleze şi somnul, care de 5 ani era o mare problemă, dormeam 3 – 4 ore pe noapte sau deloc. Nu mai eram eu, ci doar cineva care se târâia de la o zi la alta, cu senzaţia că duc universul în cârcă. Extenuare e puţin spus ...
Am conştientizat că boala aceasta este doar un ajutor, modul minunat în care Divinitatea lucrează pentru transformarea mea şi am speranţa că Lyon-ul îmi va dovedi că sunt pe calea cea bună, printr-un rezultat în care va scrie: lipsă celule maligne.
Cu dorinţa de a afla despre felul în care au trecut sau trec prin această boală şi alte persoane, vă salut, cu drag! Niciodată să nu spuneţi niciodată! DOAMNE AJUTĂ!”
Trecand peste refuzul de sprijin al celor care ar trebui sa aiba intelesul cel mai profund al notiunii de solidaritate, colegii de birou ai Danei sunt alaturi de ea.
Lenuta Olaru:
Să scriu despre Dana … E dificil să redau în cuvinte puterea, forţa, optimismul, gândul bun al Danei ... Cineva mi-a spus despre ea că o vede ca fiind foarte sensibilă. Mie mi-a lăsat să-i descopăr firea veselă, vorba cu miez, gând realist şi …prea rar la noi, o minte deschisă. In ciuda firavului fizic, structura ei nu-i permite să se oprească în faţa barierelor puse de viaţă şi, mai ales, de oameni. De când i-am aflat necazul Dana a devenit pentru mine surprinzătoare. Boala nu o priveşte ca o pedeapsă, ci posibilitate de a descoperi valoarea lucrurilor care altădată păreau prea simple. Poate greşesc, dar nu sunt multe persoane care luptă cu atâta încrâncenare cu o boală care aduce atâta suferinţă. Au învins mulţi.
Am credinţa că Dana va învinge. Să ai soare, Dana!
Mario Moreno Cobzariu Hustiuc:
Poate pentru unii din cei ce citesc aceste mesaje pare ceva banal … insa colega noastra Dana se afla intr-o situatie chiar delicata. Nimeni dintre noi nu poate intelege mai bine care este adevarata traire a celui bolnav si in suferinta decat cel ce se afla inchis in chinul bolii. Putem fi alaturi prin vorbe fata de cel cufundat in suferinta, putem da sfaturi uneori, dar sa ne intrebam daca vorbele tin oare loc de usurarea durerii in astfel de situatii. Cineva spunea ca sfaturile sunt ca un colac de salvare spart, aruncat celui ce se ineaca. Nu vreau sa fac filozofie, insa colega noastra are nevoie de sprijinul nostru financiar. Afectiunea ei nu sufera amanare si in acest caz avem ocazia sa ne exersam meditatia asupra efemeritatii noastre pe pamant si dorinta noastra de a face o fapta nobila.
Despre Dana Sapariuc, ca si om, putem spune desigur multe, ca despre multi dintre noi, insa cea mai buna descriere a ei ar fi, in viziunea mea, un om foarte sensibil, emotiv, poate excesiv de implicat in ceea ce face, constiincios si grijuliu. Ma gandesc uneori daca in viata este bine sa fii excesiv de grijuliu, stiti si voi … stres, griji … rezulta boala.
Personal ii urez multa sanatate si putere in lupta cu boala, dar nu in ultimul rand sa aiba nadejde in Dumnezeu!
Luminita Iftimie Roscaneanu:
La inceput am crezut ca e o greseala, cand mi-a spus Dana ca medicul de la termograf i-a sugerat sa-si faca niste investigatii mai manuntite. Nu mi se parea posibil ca o persoana care nu suferea de nimic sa descopere ca are cancer. Si totusi acesta era adevarul. Toate analizele, rezultatul de la ecografie, rezultatele de la mamografie au dus la acelasi diagnostic: cancer.
Au urmat zile si luni de neliniste, de framantari legate de starea de sanatate, de posibilitatile pe care le are pentru a se salva, pentru a-si asigura cat mai multi ani de viata. Si lupta aceasta continua! Noi, cei din apropiere, suntem alaturi de ea si speram ca si alti prieteni necunoscuti o vor sprijini sa treaca cu bine peste acest obstacol deosebit de mare, care i-a rasarit in cale.
Privim in fiecare zi biroul ei si ne intrebam cum se mai simte si cand va reveni la serviciu. Avem nevoie de ea pentru a ne intregi grupul de prieteni, de colegi, pentru a-i auzi rasul, pentru a-i asculta sfatul, pentru a ne recita franturi de poezii, pentru a ne sustine in situatii deosebite.
Imi amintesc zilele pline de veselie pe care le petreceam impreuna, colindand prin cofetarii si magazile si vorbele ei: „Hai sa mancam o prajitura! M-am gandit toata ziua la ceva dulce. Vreau o prajitura cu fructe si cu frisca.” Sau "Azi am pofta de ceva bun! Ce zici, mergem la cofetarie?” si ne linisteam imediat pofta de dulce cu prajituri gustoase, parfumate si insiropate care parca ne invitau si a doua zi la bunatati. Aceste mici aventuri nu mai sunt si nu vor mai putea exista pentru noi atata timp cat boala ii interzice Danei satisfacerea multor nevoi marunte. Dar eu sper si am credinta ca operatia pe care a suportat-o cu bine, radioterapia, tratamentul, regimul nou de viata ii vor permite intr-o buna zi sa se aventureze in lumea dulciurilor. Parca toate intamplarile, intalnirile, lucrurile noastre comune au ramas in loc. Stau si astept ca totul sa se reia din punctul in care s-a oprit. Sper si vreau ca noi toti sa ajutam ca timpul sa se miste.
Doinita Hojbota:
Pentru mine, Dana e ca o pata de culoare pe un perete mohorat, o margareta luminata de soarele bland al primaverii. O fata micuta, dar plina de energie. Toata lumea care o cunoaste o simpatizeaza. Intotdeauna e pregatita sa te asculte si sa-ti dea un sfat bun. E o fire visatoare, idealista, increzatoare intr-un viitor mai bun ... Ii plac florile, bijuteriile, lumina, ciripitul pasarelelor in zilele calde de vara.
A trecut prin multe necazuri, care au calit-o. Are puterea si rabdarea de a aseza toate lucrurile la locul lor, ca o adevarata gospodina, ... este si copil, si stapan in acelasi timp in propria casa.
Pentru cei care doresc si pot sa-i intinda o mana de ajutor Danei, ii puteti contacta pe colegii de la Compartimentul de Protectie de Tip Familial din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Botosani
sau
Cont in lei: RO87BPOS07006404350RON01, deschis la Bancpost, Sucursala Calea Nationala, nr. 95, Botosani.
Despre mere si o mana de ajutor 6 Feb 2010 11:39 PM (15 years ago)
Întotdeauna am mâncat mere cu poftă: înainte, după şi uneori în loc de masă, în plăcinte, în salate şi alte feluri de mâncare, la şcoală, la serviciu, la plimbare, în excursii, la televizor, învăţând, navigând pe net, citind un ziar, o carte. Oricând şi oriunde. Când am citit ionatane ... blogspot.com, m-am gândit că am descoperit un blog al unui mare amator de mere, ca şi mine. 
Dar e mai mult decât atât. Dincolo de parfumul merelor, am aflat despre un om care are nevoie de ajutor. Cu inima strânsă, am urmărit povestea lui Daniel Răduţă, iar acum mă alătur celor care îl susţin în efortul de a se însănătoşi.
Dar e mai mult decât atât. Dincolo de parfumul merelor, am aflat despre un om care are nevoie de ajutor. Cu inima strânsă, am urmărit povestea lui Daniel Răduţă, iar acum mă alătur celor care îl susţin în efortul de a se însănătoşi. Anca Bundaru e o prietenă a prietenului meu Bogdan şi de la el am aflat despre campania ei pentru Daniel. Strădania Ancăi şi felul în care scrie despre ceea ce se întâmplă îmi amintesc de mine, nici mai mult, nici mai puţin decât cu un an în urmă.
Daniel Răduţă este diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică şi are nevoie de 120.000 – 150.000 de euro pentru transplant. Povestea lui, cu gânduri mai mult scrise decât spuse, aici:
Pentru ajutor: Banca Transilvania
RON: RO 57 BTRL 0640 13 HA F027 12XX
EURO: RO 72 BTRL 0640 42 01 F027 12XX
EURO: RO 72 BTRL 0640 42 01 F027 12XX
Cod SWIFT: BTRLRO22
Titular: Răduţă Daniel Mădălin
Poezie 1 Feb 2010 12:20 PM (15 years ago)
Uneori, dorul de poezie îmi taie respiraţia ...
Au să rămână plopii
Nu mă cunosc decât atunci când plâng
Ştergându-mi lacrimile pe furiş
Şi încercând cu greu să te ascult
De parcă-mi şade inima pieziş
De teamă că mă-ndepărtez prea mult.
Sîntem ca malurile unui râu
Pe care apa veşnic le desparte
Şi le uneşte strâns fără să vrea,
Copiii dau cu pietre din fiecare parte
Şi pietrele alunecă în ea.
Când va seca izvorul va fi un prund întins
Cu păsări ce se scaldă în nisip
Şi se izbesc în lespezile calde,
Ne vom schimba la suflet şi la chip
Şi ne vom depărta ca să se scalde.
Din tot ce-a fost au să rămână plopii
Pe marginile drumului pustiu
Cu frunza care tremură-aşteptând,
Fără şă ştie că e prea târziu,
Fără să ştie ce şi până când.
Ileana Mălăncioiu, Pasărea tăiată (1967), Linia vieţii, ed. Polirom, 1999
Alegeri in Sindicatul Impact Botosani 18 Jan 2010 9:34 AM (15 years ago)
Desfăşurarea campaniei pentru preşedenţia Sindicatului Impact Botoşani a fost una extrem de serioasă şi aşa se anunţa şi ziua alegerilor. O zi pe care am anticipat-o că va fi una grea. M-am implicat destul de mult emoţional, asta şi pentru că, deşi l-am susţinut în mod oficial pe Marius Pohoaţă, în echipa celuilalt candidat, Nicolae Macovei, au fost unii dintre colegii pe care eu îi apreciez în mod deosebit.
Înainte de începerea şedinţei Adunării Generale, ne-am salutat şi ne-am urat succes cu fair-play-ul unor asemenea evenimente şi lucrurile păreau să decurgă în acest fel. Dar nu a fost aşa. Ştiu că, în momentul în care domnul Marius Oroşanu a anunţat că dânsul va fi moderatorul dezbaterii, a mai declarat că, după cei 10 ani în care a fost lider al sindicatului, va avea puterea să fie imparţial. Odată cu întrebarea „Pe cine veţi vota preşedinte?”, adresată candidaţilor, înainte de începerea desfăşurării dezbaterilor pentru preşedinte şi a procedurii de vot, imparţialitatea a căpătat noi valenţe. E drept că fiecare dintre candidaţi putea să aleagă varianta răspunsului diplomatic, însă cum ar fi fost posibil acest lucru atâta vreme cât aproape toţi – mai puţin unul - s-au declarat cu mult înainte a fi susţinătorii domnului Macovei ?! Ce rost mai avea o asemenea întrebare, dacă nu influenţarea delegaţilor prezenţi în sală ?! Recunosc ... am fost furioasă.
În mod obişnuit, nu mi s-ar fi părut grav faptul că domnul Macovei a fost susţinut de către membrii din conducerea sindicatului. Este normal ca fiecare să aibă opţiunea, în care se regăseşte cel mai mult. Însă, în viziunea mea naivă şi lipsită de realitate, am luat declaraţia de imparţialitate a liderului sindicatului, moderatorul dezbaterii, ca pe un lucru valabil pentru întreaga conducere ...
Înainte, dar şi după alegeri am auzit fel şi fel de insinuări, cum că aş fi autorul discursului candidatului pe care l-am susţinut. Discursul lui Marius Pohoaţă este atât de bun, încât asemenea aprecieri mă măgulesc. Dar toate scrierile lui postate pe blog sau adresate colegilor în campanie îi aparţin. Nu am scris nici măcar o propoziţie pentru Marius. Iar acum când dezbaterile s-au încheiat, cred că felul în care s-a prezentat candidatul Marius Pohoaţă spulberă orice speculaţii de acest gen. Se poate întâmpla oricui să subestimeze capacităţile cuiva, însă în unele discuţii pe care le-am avut pe acest subiect am simţit mult dispreţ, care mi-a făcut rău şi mă îndepărtează în mod dureros de oameni care îmi sunt dragi. Mă declar mândră şi onorată, în acelaşi gând cu o colegă prietenă, că am fost alături în mod oficial de un om atât de valoros cum e Marius Pohoaţă.
Ideea constituirii unor fonduri de ajutor şi excelenţă pentru angajaţi, promovată de candidatul pe care l-am susţinut, a sensibilizat pe toată lumea. Nici această idee nu mi-a aparţinut, deşi preocupările mele din ultima vreme ar fi putut face să se creadă asta. Doar că altceva nu înţeleg eu ... Pe de o parte, pentru iniţierea şi desfăşurarea a ceea ce s-a numit campania Ajutor pentru Laura!, am primit aprecieri la superlativ din partea multor colegi, mulţi dintre ei membrii de sindicat. Atunci, faptul că i-am ştiut aproape pe unii dintre ei, mi-a fost de-un real ajutor, mie, dar mai ales celei care avea într-adevăr nevoie. Pe de altă parte, de curând, la serviciu am aflat despre starea gravă de sănătate în care se află o colegă, pentru care o alta a întrebat dacă există şansa unui sprijin finaciar din partea sindicatului. Când am aflat motivaţia refuzului de a o sprijini, am înmărmurit. E vorba de a face un gest, nu mai mult, nu de a-i aloca toată suma de care are nevoie. Doar un gest, care în economia zilelor unui bolnav poate însemna infinit pentru psihicul acestuia, poate încă o zi de viaţă sau chiar viaţa. De ce nu e posibil ?! Pentru că nu s-au mai dat astfel de ajutoare ?!! ... e o contradicţie între simpatia copleşitoare pe care am simţit-o în urma a tot ceea ce s-a întâmplat în campania pentru Laura şi atitudinea adoptată atunci când un alt om bate la uşa ta, a sindicatului, pentru acelaşi motiv. Ce înseamnă, până la urmă, solidaritate ?!
Alegerile pentru conducerea sindicatului au fost o experienţă din care am învăţat mult, dar care m-a întristat şi mai mult, pentru ceea ce am întrevăzut dincolo de aparenţe.
Felicitări noii conduceri a Sindicatului Impact Botoşani şi mult succes, pentru că urmează o muncă grea, în vremuri care nu se anunţă deloc a fi dintre cele mai uşoare !
Înainte de începerea şedinţei Adunării Generale, ne-am salutat şi ne-am urat succes cu fair-play-ul unor asemenea evenimente şi lucrurile păreau să decurgă în acest fel. Dar nu a fost aşa. Ştiu că, în momentul în care domnul Marius Oroşanu a anunţat că dânsul va fi moderatorul dezbaterii, a mai declarat că, după cei 10 ani în care a fost lider al sindicatului, va avea puterea să fie imparţial. Odată cu întrebarea „Pe cine veţi vota preşedinte?”, adresată candidaţilor, înainte de începerea desfăşurării dezbaterilor pentru preşedinte şi a procedurii de vot, imparţialitatea a căpătat noi valenţe. E drept că fiecare dintre candidaţi putea să aleagă varianta răspunsului diplomatic, însă cum ar fi fost posibil acest lucru atâta vreme cât aproape toţi – mai puţin unul - s-au declarat cu mult înainte a fi susţinătorii domnului Macovei ?! Ce rost mai avea o asemenea întrebare, dacă nu influenţarea delegaţilor prezenţi în sală ?! Recunosc ... am fost furioasă.
În mod obişnuit, nu mi s-ar fi părut grav faptul că domnul Macovei a fost susţinut de către membrii din conducerea sindicatului. Este normal ca fiecare să aibă opţiunea, în care se regăseşte cel mai mult. Însă, în viziunea mea naivă şi lipsită de realitate, am luat declaraţia de imparţialitate a liderului sindicatului, moderatorul dezbaterii, ca pe un lucru valabil pentru întreaga conducere ...
Înainte, dar şi după alegeri am auzit fel şi fel de insinuări, cum că aş fi autorul discursului candidatului pe care l-am susţinut. Discursul lui Marius Pohoaţă este atât de bun, încât asemenea aprecieri mă măgulesc. Dar toate scrierile lui postate pe blog sau adresate colegilor în campanie îi aparţin. Nu am scris nici măcar o propoziţie pentru Marius. Iar acum când dezbaterile s-au încheiat, cred că felul în care s-a prezentat candidatul Marius Pohoaţă spulberă orice speculaţii de acest gen. Se poate întâmpla oricui să subestimeze capacităţile cuiva, însă în unele discuţii pe care le-am avut pe acest subiect am simţit mult dispreţ, care mi-a făcut rău şi mă îndepărtează în mod dureros de oameni care îmi sunt dragi. Mă declar mândră şi onorată, în acelaşi gând cu o colegă prietenă, că am fost alături în mod oficial de un om atât de valoros cum e Marius Pohoaţă.
Ideea constituirii unor fonduri de ajutor şi excelenţă pentru angajaţi, promovată de candidatul pe care l-am susţinut, a sensibilizat pe toată lumea. Nici această idee nu mi-a aparţinut, deşi preocupările mele din ultima vreme ar fi putut face să se creadă asta. Doar că altceva nu înţeleg eu ... Pe de o parte, pentru iniţierea şi desfăşurarea a ceea ce s-a numit campania Ajutor pentru Laura!, am primit aprecieri la superlativ din partea multor colegi, mulţi dintre ei membrii de sindicat. Atunci, faptul că i-am ştiut aproape pe unii dintre ei, mi-a fost de-un real ajutor, mie, dar mai ales celei care avea într-adevăr nevoie. Pe de altă parte, de curând, la serviciu am aflat despre starea gravă de sănătate în care se află o colegă, pentru care o alta a întrebat dacă există şansa unui sprijin finaciar din partea sindicatului. Când am aflat motivaţia refuzului de a o sprijini, am înmărmurit. E vorba de a face un gest, nu mai mult, nu de a-i aloca toată suma de care are nevoie. Doar un gest, care în economia zilelor unui bolnav poate însemna infinit pentru psihicul acestuia, poate încă o zi de viaţă sau chiar viaţa. De ce nu e posibil ?! Pentru că nu s-au mai dat astfel de ajutoare ?!! ... e o contradicţie între simpatia copleşitoare pe care am simţit-o în urma a tot ceea ce s-a întâmplat în campania pentru Laura şi atitudinea adoptată atunci când un alt om bate la uşa ta, a sindicatului, pentru acelaşi motiv. Ce înseamnă, până la urmă, solidaritate ?!Alegerile pentru conducerea sindicatului au fost o experienţă din care am învăţat mult, dar care m-a întristat şi mai mult, pentru ceea ce am întrevăzut dincolo de aparenţe.
Felicitări noii conduceri a Sindicatului Impact Botoşani şi mult succes, pentru că urmează o muncă grea, în vremuri care nu se anunţă deloc a fi dintre cele mai uşoare !
Ajutor pentru Ramona! 28 Dec 2009 11:27 AM (15 years ago)
Mirela Ciobanu e colega mea de muncă. Ramona Elena Ciobanu e nepoţica ei. Despre Ramona, am vorbit şi cu Gina, fosta mea colegă din şcoala generală, care îi cunoaşte problema de la colega ei din liceu, care e sora doamnei Lozneanu, mama Ramonei. Familia Ramonei locuieşte la un pas distanţă de mine.... lumea e mică. Exerciţiul empatiei nu e simplu, dar trebuie încercat.
Într-una din zile, colega Mirela îmi povestea ce copil minunat e Ramona, „cuminte, sensibil şi în aparenţă firav. În realitate este o fiinţă puternică, dornică să lupte pentru ... viaţă. E oarecum introvertită, refugiul său fiind în muzică. Dar mediatizarea bolii sale a produs o schimbare teribilă cu ea, mai ales din momentul în care a fost pe scenă alături de Moş Crăciun.” La concertul Filarmonicii de Stat Botoşani. Chiar dacă se temea de reacţia colegilor de şcoală, a vecinilor şi a oamenilor în general, acum e optimistă şi zâmbeşte, pentru că întrevede speranţa de a se vindeca. Boala ei: limfom malign Hodgkin, stadiul II A, formă cu scleroză nodular. Mirela a iniţiat o campanie şi luptă pentru nepoţica ei.
Nu demult, am întâlnit-o întâmplător pe Ramona, prin oraş, am făcut cunoştinţă şi am încurajat-o. Mi-a zâmbit tot timpul şi m-a cucerit prin vioiciunea cu care a purtat prima noastră discuţie. Este atât de frumoasă cum nu vă puteţi închipui. Chiar şi aşa, mărginiţi de o aură maronie, care acum îi trădează boala, ochii Ramonei sunt de poveste. O poveste pe care vrea să o trăiască!
Ramona nu vrea să moară ! Iar noi putem fi parte din povestea ei !
Cont la BRD: RO81 BRDE 070SV 24638430700 RON
CONTURI NOI: RO87 RNCB 0041 1137 2012 0001 RON
RO60 RNCB 0041 1137 2012 0002 EURO
conturile noi sunt deschise la BCR, sucursala Botoşani, pe numele Ciobanu Elena Ramona, COD SWIFT sau BIC: RNCBROBU.
Campanie în presă:
Dorinţa unei fetiţe de 16 ani: să se vindece de cancer, Adevărul de seară Botoşani
"Nu mă lăsaţi să mor!", Libertatea
P.S. Am aflat de la mama ei că, de curând, Ramona a început să compună.
Alexandra Gradinaru. Copiii sunt ingeri 20 Dec 2009 2:42 AM (15 years ago)
Timp de trei săptămâni, în fiecare duminică, la Teatrul de Copii şi Tineret Vasilache din Botoşani, copiilor şi părinţilor prezenţi la spectacole li s-a prezentat situaţia Alexandrei. Alexandra Grădinaru, fiica domnului Grădinaru. Un copil cuminte, care a ştiut întotdeauna că e greu ... cu banii, cu oamenii ... cu toate.
Astăzi, am ajuns printre primii la teatru şi am avut răgazul să-i urmăresc pe copii, cum intră şi îşi ocupă locurile în sala de spectacol, cu relaxarea celor de-ai casei, veseli, puşi pe şotii, cu punguţe şi cutiuţe de cadouri.
Pentru ca Alexandra să nu stea doar cu mătuşa ei pe un rând, am cerut unor pitici să vină să se aşeze lângă locurile rezervate pentru ea. Au sărit ca nişte mieluşei, bucuroşi de secretul pe care îl împărtăşeam din priviri.
Am aşteptat-o pe Alexandra cu emoţii şi spectacolul Dăruiţi copiilor îngeri! a început fără ca ea să bănuiască nimic din ceea avea să urmeze. Când s-a terminat, am întrebat-o dacă i-a plăcut, deşi aş fi putut să ghicesc cu uşurinţă după reacţiile din timpul spectacolului. Apoi, abordată ca din întâmplare de doamna Mihaela Nistorică, Alexandra a ajuns pe scenă foarte uimită. Au podidit-o lacrimile, pentru că a venit vorba de mama şi tatăl ei, care nu sunt acasă de sărbători.
Pentru ca Alexandra să nu stea doar cu mătuşa ei pe un rând, am cerut unor pitici să vină să se aşeze lângă locurile rezervate pentru ea. Au sărit ca nişte mieluşei, bucuroşi de secretul pe care îl împărtăşeam din priviri.
Am aşteptat-o pe Alexandra cu emoţii şi spectacolul Dăruiţi copiilor îngeri! a început fără ca ea să bănuiască nimic din ceea avea să urmeze. Când s-a terminat, am întrebat-o dacă i-a plăcut, deşi aş fi putut să ghicesc cu uşurinţă după reacţiile din timpul spectacolului. Apoi, abordată ca din întâmplare de doamna Mihaela Nistorică, Alexandra a ajuns pe scenă foarte uimită. Au podidit-o lacrimile, pentru că a venit vorba de mama şi tatăl ei, care nu sunt acasă de sărbători.
Copiii ştiau asta şi s-au pregătit special pentru a-i face Alexandrei o bucurie. Au urcat pe scenă copii de toate vârstele şi, la un moment dat, nu o mai vedeam pe Alexandra. Fiecare îi ura câte ceva, iar cei mai mici i-au spus tare şi stâlcit în microfon "sărbători fericite la Crăciun!!!".
Când a revenit în sală, Alex îşi mai ştergea lacrimile, iar mai târziu mi-a spus că "nu o să uit niciodată ce s-a întâmplat astăzi". Poate pentru că a înţeles că, oricât de greu ar fi în anumite situaţii, întotdeauna se găseşte cineva care să îţi întindă o mână de ajutor, pentru că există şi bunătate, nu doar răutăţi.A fost nevoie de maşina de la teatru pentru ca Alexandra să ajungă acasă cu toate darurile. A primit hainuţe, papuci, rechizite, câteva bijuterii, toate pentru vârsta ei. Şi-a mai revenit din emoţii şi e foarte uimită de ceea ce i s-a întâmplat.
Îngerii Alexandrei, o campanie despre copilărie şi solidaritate
Scrisoarea Ramonei. Povestea vietii ei 17 Dec 2009 10:55 AM (15 years ago)
Mă numesc Ramona Ciobanu, sunt din Botoşani, am 16 ani, sunt născută pe data de 2 mai 1993 şi sunt elevă în clasa a IX-a la Colegiul Economic Octav Onicescu Botoşani.
Doresc să vă spun povestea vieţii mele, în speranţa de a ajunge la sufletul fiecărei persoane care o va auzi. Sunt într-un mare pericol, adică între viaţă şi moarte. Mi-aş dori foarte mult, şi mă rog la bunul Dumnezeu ca cine va citi această scrisoare să nu rămână indiferent, ci să-mi dea o mână de ajutor.
Sunt foarte bolnavă, având un diagnostic foarte urât, LIMFOM MALIGN HODGKIN, Stadiul II A, forma cu scleroza nodulară (CANCER MALIGN).
Acum stau şi mă gândesc la trecutul meu, la copilaria mea, şi-mi dau seama că nu a fost una fericită, cum şi-ar fi dorit orice copil. Mama neputând să se înţeleagă cu tata s-a tot despărţit în permanenţă de el, dar într-un mare final a divorţat de acesta.
În trecut nu am fost un copil bolnav, nu am stat niciodată în spital şi nici nu am ştiut ce este o injecţie. Dar la vârsta de 15 ani, pe data de 18 iulie 2008, în timp ce mă jucam cu surorile mele mai mici, m-am uitat întâmplător în oglindă şi am observat cum pe artera carotidă, la gât, îmi ieşise o umflătură cât o boabă de fasole. Am mers la mama şi i-am arătat, iar a doua zi m-a dus de îndată la medici ca să vadă ce am şi să mă trateze.
Prima dată am mers aici, în Botoşani, unde mi s-a spus că nu e nimic grav, că e o adenopatie normală la fetiţele de vârsta mea. Însă, cu cât timpul trecea, cu atât această simplă adenopatie se facea tot mai mare şi din aceasta cauza mama m-a dus la Iaşi, la două spitale, la CFR şi la Sf. Spiridon, apoi a plecat cu mine la Tg. Mureş, deoarece la Iaşi medicii voiau să mă opereze fără să promită nimic, cum că nu aş rămâne paralizată ori cu sechele pe viaţă.
La Tg. Mureş mi-am făcut biopsia şi am aflat diagnosticul cel urât şi groaznic. Apoi am mers cu mama la Institutul Clinic Fundeni, departamentul Hemato-Oncologic, unde mi s-au facut 9 cure de citostatice, iar pe ultima, adică a 10-a, am făcut-o la Botoşani, având schema de tratament de la Bucureşti.
Vreau să vă spun că de la citostatice venele mi s-au întărit asemeni crenguţelor de copac şi din această cauză, la cea mai mică înţepătură, plesnesc.
Din clasa I până în clasa a VIII-a am învăţat la Liceul de Artă Ştefan Luchian Botoşani, unde am învăţat să cânt la pian şi flaut, instrumentele cu care îmi alinam durerea copilăriei. Aproape în fiecare an am trecut cu media generală 9,50. În prezent sunt elevă în clasa a IX-a la Colegiul Economic Octav Onicescu Botoşani şi vreau să vă spun că, în ciuda faptului că aveam câte două internări pe lună, când veneam acasă şi mergeam la şcoală mă pregăteam foarte bine şi recuperam aproape tot din urmă, în catalog predominând notele de 10.
Dupa atâta durere, suferinţă şi groază îmi doresc în continuare să învăţ bine şi să înving moartea. Vreau să vă spun că sunt îngrozită atât de tare de citostatice, încât atunci când mi se făceau credeam că mor.
Vreau din sufletul meu mic şi îngrozit să mă ajutaţi să ajung într-un centru cum ar fi Bio Terra Med Bucureşti, unde au adus un aparat din China, să pot merge la un tratament cu ultrasunete focalizate de intensitate înalta (HIFU), care distruge ţesutul canceros prin supraîncălzire.
Terapia poate fi efectuată doar contracost, fiind clinică privată. Am înţeles că pentru un singur ganglion de forma malign costă 1500 de euro. Dar înainte de toate trebuie să ajung la Oradea, să îmi fac o analiză PET, care îmi va spune exact câţi ganglioni am şi în ce stadiu a ajuns boala.
O scăpare a mea ar mai fi cu transplantul de celule STEM, în ţară sau în străinătate, dar mama mea nu are bani să mă poată duce.
Visez ca pe viitor să ajung medic, să salvez vieţi, pentru că ştiu ce este suferinţa şi îmi doresc ca niciun copil să nu ajungă ca mine, să nu treacă prin câte am trecut eu, să fie bolnav şi să nu aibă o copilărie fericită, ci să se bucure de viaţă, ceea ce deocamdată eu nu am.
Doresc ca toţi tinerii care se căsătoresc să se împace şi să se căsătorească din dragoste, iar când vor avea copii să îi crească fericiţi şi să îi ocrotească, pentru a nu ajunge ca mine, bolnavi. Mama mea este foarte chinuită de una singură, având grijă de toate, dar în primul rând de mine, că sunt bolnavă, dar şi de surorile mele mai mici, Irina (9 ani) şi Oana (5 ani).
Tot mama se ocupa şi de serviciu, cumpărături, spălat, făcut mâncare, curăţenie, având grijă să fie şi cu toate utilităţile la zi, însă umblă şi pe toate drumurile cu mine pe la medici pentru a mă salva. Ea este în imposibilitatea de a mă ajuta financiar, deoarece are atâtea greutăţi şi sumele sunt imense, dar cu toate acestea ea face tot ce poate şi îşi doreşte din suflet să mă salveze.
Câteodată când o văd că plânge îmi dau seama că suferă foarte mult, dar găseşte un motiv şi-mi spune că o doare ceva, fiind în neputinţa de a mă ajuta. Vă rog din sufletul meu, salvaţi-mă şi ajutaţi-mă! NU MĂ LĂSAŢI SĂ MOR!
Cu mult respect, Ramona
Vă rugăm, dacă vreţi să ne contactaţi la nr de telefon 0747-656390 sau la adresa Str. Bucovina, nr.46V, Bl.B21, Et.1, Ap.6, ANL Bucovina.
Vă mulţumim!
CONT: RO81BRDE070SV24638430700 RON
Doresc să vă spun povestea vieţii mele, în speranţa de a ajunge la sufletul fiecărei persoane care o va auzi. Sunt într-un mare pericol, adică între viaţă şi moarte. Mi-aş dori foarte mult, şi mă rog la bunul Dumnezeu ca cine va citi această scrisoare să nu rămână indiferent, ci să-mi dea o mână de ajutor.
Sunt foarte bolnavă, având un diagnostic foarte urât, LIMFOM MALIGN HODGKIN, Stadiul II A, forma cu scleroza nodulară (CANCER MALIGN).
Acum stau şi mă gândesc la trecutul meu, la copilaria mea, şi-mi dau seama că nu a fost una fericită, cum şi-ar fi dorit orice copil. Mama neputând să se înţeleagă cu tata s-a tot despărţit în permanenţă de el, dar într-un mare final a divorţat de acesta.
În trecut nu am fost un copil bolnav, nu am stat niciodată în spital şi nici nu am ştiut ce este o injecţie. Dar la vârsta de 15 ani, pe data de 18 iulie 2008, în timp ce mă jucam cu surorile mele mai mici, m-am uitat întâmplător în oglindă şi am observat cum pe artera carotidă, la gât, îmi ieşise o umflătură cât o boabă de fasole. Am mers la mama şi i-am arătat, iar a doua zi m-a dus de îndată la medici ca să vadă ce am şi să mă trateze.
Prima dată am mers aici, în Botoşani, unde mi s-a spus că nu e nimic grav, că e o adenopatie normală la fetiţele de vârsta mea. Însă, cu cât timpul trecea, cu atât această simplă adenopatie se facea tot mai mare şi din aceasta cauza mama m-a dus la Iaşi, la două spitale, la CFR şi la Sf. Spiridon, apoi a plecat cu mine la Tg. Mureş, deoarece la Iaşi medicii voiau să mă opereze fără să promită nimic, cum că nu aş rămâne paralizată ori cu sechele pe viaţă.
La Tg. Mureş mi-am făcut biopsia şi am aflat diagnosticul cel urât şi groaznic. Apoi am mers cu mama la Institutul Clinic Fundeni, departamentul Hemato-Oncologic, unde mi s-au facut 9 cure de citostatice, iar pe ultima, adică a 10-a, am făcut-o la Botoşani, având schema de tratament de la Bucureşti.
Vreau să vă spun că de la citostatice venele mi s-au întărit asemeni crenguţelor de copac şi din această cauză, la cea mai mică înţepătură, plesnesc.
Din clasa I până în clasa a VIII-a am învăţat la Liceul de Artă Ştefan Luchian Botoşani, unde am învăţat să cânt la pian şi flaut, instrumentele cu care îmi alinam durerea copilăriei. Aproape în fiecare an am trecut cu media generală 9,50. În prezent sunt elevă în clasa a IX-a la Colegiul Economic Octav Onicescu Botoşani şi vreau să vă spun că, în ciuda faptului că aveam câte două internări pe lună, când veneam acasă şi mergeam la şcoală mă pregăteam foarte bine şi recuperam aproape tot din urmă, în catalog predominând notele de 10.
Dupa atâta durere, suferinţă şi groază îmi doresc în continuare să învăţ bine şi să înving moartea. Vreau să vă spun că sunt îngrozită atât de tare de citostatice, încât atunci când mi se făceau credeam că mor.
Vreau din sufletul meu mic şi îngrozit să mă ajutaţi să ajung într-un centru cum ar fi Bio Terra Med Bucureşti, unde au adus un aparat din China, să pot merge la un tratament cu ultrasunete focalizate de intensitate înalta (HIFU), care distruge ţesutul canceros prin supraîncălzire.
Terapia poate fi efectuată doar contracost, fiind clinică privată. Am înţeles că pentru un singur ganglion de forma malign costă 1500 de euro. Dar înainte de toate trebuie să ajung la Oradea, să îmi fac o analiză PET, care îmi va spune exact câţi ganglioni am şi în ce stadiu a ajuns boala.
O scăpare a mea ar mai fi cu transplantul de celule STEM, în ţară sau în străinătate, dar mama mea nu are bani să mă poată duce.
Visez ca pe viitor să ajung medic, să salvez vieţi, pentru că ştiu ce este suferinţa şi îmi doresc ca niciun copil să nu ajungă ca mine, să nu treacă prin câte am trecut eu, să fie bolnav şi să nu aibă o copilărie fericită, ci să se bucure de viaţă, ceea ce deocamdată eu nu am.
Doresc ca toţi tinerii care se căsătoresc să se împace şi să se căsătorească din dragoste, iar când vor avea copii să îi crească fericiţi şi să îi ocrotească, pentru a nu ajunge ca mine, bolnavi. Mama mea este foarte chinuită de una singură, având grijă de toate, dar în primul rând de mine, că sunt bolnavă, dar şi de surorile mele mai mici, Irina (9 ani) şi Oana (5 ani).
Tot mama se ocupa şi de serviciu, cumpărături, spălat, făcut mâncare, curăţenie, având grijă să fie şi cu toate utilităţile la zi, însă umblă şi pe toate drumurile cu mine pe la medici pentru a mă salva. Ea este în imposibilitatea de a mă ajuta financiar, deoarece are atâtea greutăţi şi sumele sunt imense, dar cu toate acestea ea face tot ce poate şi îşi doreşte din suflet să mă salveze.
Câteodată când o văd că plânge îmi dau seama că suferă foarte mult, dar găseşte un motiv şi-mi spune că o doare ceva, fiind în neputinţa de a mă ajuta. Vă rog din sufletul meu, salvaţi-mă şi ajutaţi-mă! NU MĂ LĂSAŢI SĂ MOR!
Cu mult respect, Ramona
Vă rugăm, dacă vreţi să ne contactaţi la nr de telefon 0747-656390 sau la adresa Str. Bucovina, nr.46V, Bl.B21, Et.1, Ap.6, ANL Bucovina.
Vă mulţumim!
CONT: RO81BRDE070SV24638430700 RON
preluare de pe
Ramona Elena Ciobanu. Joc oprit 16 Dec 2009 8:58 AM (15 years ago)
Cine vrea sa îi acorde o mână de ajutor Ramonei, să îi mai dea o şansă la viaţă o poate face, depunând bani în contul RO81BRDE070SV246384 30700, deschis la BRD, pe numele Ramona Ciobanu.
"Salvati copiii care se sting asteptand" 8 Dec 2009 7:46 AM (15 years ago)
O campanie Salvează Vieţi sau cum să smulgem statului 20% din impozitul pe profit pe care il datorăm.
... mai multe pe http://www.salveazavieti.ro/
Lupta pentru Iulia 12 Nov 2009 9:47 AM (15 years ago)
Am citit povestea Iuliei Tăruşi pe ştiri.botoşani.ro.
Iulia are 7 ani. Nu vorbeşte, dar îi place să asculte muzică şi încearcă să-şi învingă echilibrul precar şi să danseze. Iulia are un comportament apropiat de cel al copiilor cu autism, doar ca ea îşi doreşte apropierea de oamenii şi integrarea în grupurile de copiii. Problema ei se numeşte Epilepsie simptomatică. Sindrom ataxopiramidal sechelar. Retrad psihic moderat.
Mama Iuliei se numeşte Ioana Tăruşi şi luptă cu disperare pentru fetiţa ei. Şi nu are de gând să se dea bătută. A discutat cu părinţii unor copii cu probleme similare şi a aflat de terapiile ABA şi cu delfini.
A căutat materiale pe net, şi le-a procurat şi a început să lucreze cu Iulia. Când a observat progrese, a cerut şi ajutorul unui psiholog, care a învăţat despre terapia ABA odată cu Iulia. În străinătate, în asemenea terapii se lucrează cu 5 - 6 terapeuţi de la 6 - 10 ore pe zi. Mama Iuliei e indignată că, la noi, în România, nu sunt astfel de terapeuţi, iar, în facultăţile de profil, nu există specializări pentru terapiile ABA sau altele de acest fel: „copii aceştia s-ar recupera şi ar deveni contribuabili, nu ar trăi o viaţă pe spinarea statului”. Nu mai punem la socoteală faptul că un medic neurolog i-a spus mamei că nu îi poate da sfaturi pentru fetiţă, ci doar pentru ea ca mamă. Să mai facă un copil! ... ca să aibă cine să o viziteze pe Iulia, când ea va muri, şi Iulia va fi internată. Mama Iuliei a suferit îngrozitor când a auzit vorbele astea, dar a hotărât că ea va lupta: „trebuie să o fac bine, indiferent unde voi ajunge”.
În Ucraina sunt multe centre pentru terapie fizică, costurile ajungând la apoximativ 2.000 de euro, iar înscrierile se fac în decembrie pentru anul următor.
În Turcia, în Antalya, au, pe lângă terapia cu delfini, şi o şcoală a părinţilor. 10 zile într-un program costă 3.500 de euro.
În astfel de centre, capacitatea de învăţare a unui copil creşte de la 2 până la 10 ori.
În lupta pentru Iulia, mama ei e singură şi are nevoie de ajutor. A hotărât să-şi spună lumii durerea şi a construit un site pentru fetiţa ei, unde sunt documente medicale şi conturi pentru cei care pot şi vor să o ajute: http://www.cumparminte.com/ . Oricât de tristă ar fi denumirea paginii de net, Iulia e un copil cu-minte.
Banca Română de Dezvoltare
Nume titular: Tăruşi Ioana
RON: RO88BRDE070SV23703210700
EURO: RO35BRDE070SV23703300700
Update: http://www.telembt.ro/strigatul_de_ajutor_al_unei_mame-a9726.html
Steluta Burdea 2 Nov 2009 10:04 AM (15 years ago)
Cavernom cerebral de tip meduză. Diagnosticul sună atât de înfiorător, încât e greu de crezut că poate fi ceva benign. E o tumoare benignă de mari dimensiuni a unui vas de sânge aflat între creierul mare, creierul mic şi glanda hipofiză. Vasul de sânge se umflă permanent şi apasă asupra hipofizei şi centrilor nervoşi, împiedicând creierul să funcţioneze normal.
E diagnosticul Steluţei Burdea.
Operaţia care o poate salva se poate face numai într-un centru medical din Zurich, Elveţia şi costă foarte mult: 52.000 de euro. Doar intervenţia chirurgicală.Operaţia nu poate fi programată şi efectuată decât după efectuarea plăţii celor 52.000 de euro, iar, de când starea ei a început să se agraveze, Steluţa e contra timp.
Pentru cei care doresc să contribuie, conturile Steluţei sunt:
- Cont în Lei: RO46 RNCB 0318 0794 2920 0001, BCR, Suc. Iuliu Maniu, Bucureşti
- Cont în Euro: RO16 RNCB 0290 0794 2920 0001, BCR
De la Dan Sântimbreanu am aflat de Steluţa ... Ştim că timpurile sunt grele pentru noi toţi, dar acest lucru trebuie să ne permită, în ciuda dificultăţilor, să ne descoperim sufletele, nu să le acoperim, şi să fim solidari cu o fată tânără, de doar 30 ani, care luptă împotriva acestei boli.
De la Dan Sântimbreanu am aflat de Steluţa ... Ştim că timpurile sunt grele pentru noi toţi, dar acest lucru trebuie să ne permită, în ciuda dificultăţilor, să ne descoperim sufletele, nu să le acoperim, şi să fim solidari cu o fată tânără, de doar 30 ani, care luptă împotriva acestei boli.
Povestea ei, acte medicale, fotografii pe
http://salveazasteluta.wordpress.com/
