De astazi m-am mutat cu blogul pe www.razvantudor.ro.
Va astept si pe acolo! :)
Cu drag,
Acelasi,
razvan
Vorbesc in mod curent in cadrul evenimentelor, in cadrul echipelor unde derulez proiecte, in cadrul cursurilor proprii sau subcontractat. Si, ceea ce am observat, mai ales atunci cand povestesc, impactul asupra atentiei audientei (macar ceea ce pot percepe la nivelul limbajului noverbal) este maxim. Nimeni nu pare sa fie interesat sa faca altceva, toti asculta. Unii reactioneaza si comenteaza, altii doar zambesc. Audienta este vie, freamata sau e inmarmurita! Si asta indiferent de limba in care vorbesc. (pana acum am testat doar romana si engleza)
Pentru cei care vorbesc de regula in fata unui public familiar sau strain si mai ales cei care fac asta in mod curent, profesional, a spune o poveste inseamna a transmite intr-un mod foarte subtil ceva ce in cuvinte, slideuri sau altfel de diagrame si imagini nu poate fi suprins si explicat. De ce? Prima explicatie te duce inapoi in vremea copilariei, atunci cand povestea era principalul mod de a desoperi o lume noua, captivanta si aparte. Asa se face ca frecventa pe care te situezi atunci cand rezonezi cu povestea si povestitorul ajuta foarte mult la intelegerea pildei din spatele ei. Sau cel putin asa ne place sa credem, unora dintre povestitori.
Totusi, desi ne amintim foarte rar ceea ce ni se povestea atunci, cand eram copii, starea aceea de ascultare de poveste ne trezeste un sentiment launtric de liniste, pace, de confort, chiar de placere. As spune asemenea lui Florin in valea aducerii aminte din basmul lui Eminescu:
[...]
Porni în lume, singurel, în toiu-i.
Îl duce calu-i frățior cu vântul
De aur păru-i și frumos e boiu-i,
Fecior de-a drag, cum n-a văzut pământul,
O stea el pare-n neamu-i și în soiu-i
Cu bine meargă-mi și să-l ție sfântul.
Ajunse-o vale mândră și frumoasă
Părea că-i chiar grădina lor de-acasă.
Și sub un tei el de pe cal se dete,
Se-ntinse leneș jos, pe iarba moale
Din tei se scutur flori în a lui plete
Și mai că-i vine să nu se mai scoale.
Și calu-i paște flori, purtând în spete
Presunul lui și șeaua cu paftale,
În valea de miros, de râuri plină,
În umbra dulce bine-i de odină.
De-a lui bătrân el își aduse-aminte,
Cum îl lăsă și cum porni în lume,
Dorind cu o iubire-așa fierbinte:
O umbr,-un sunet, un nimic, un nume.
L-apuc-un dor de țară și părinte,
Tot ce-a dorit ți pare-atunci că-s spume,
Și când pe calul lui el iar se simte,
Napoi apucă, peste drumuri strimte.
[...]
Dar, Florin, in loc sa ajunga la Fata din gradina de aur, a facut drum intors. Semn ca memoria din valea aducerii aminte nu este intotdeauna buna pentru audienta.
Cu putin inainte sa plece, Sfanta Miercuri il sfatuise sa nu sada in acea vale daca vrea sa ajunga la destinatie:
[...]
Alai, convoi, îi zise atuncea sfânta,
Napoi trimite, nu lua nimica,
Și singurel te du de-ți cată ținta,
Căci strimt e drumul și e grea potica.
Ia calul meu cel alb; el se avântă,
Ca gândul zboară-n lume fără frică,
Dar dacă vrei s-o afli, ține minte:
Nu sta în valea-aducerei aminte.
[...]
Prin urmare, desi de multe ori starea de poveste ne aduce emotional intr-o vreme in care ascultarea de poveste insemna ceva, sensul/mesajul povestii poate sa scape.
Capcana cea mai mare, in care poti sa cazi ca si povestitor, este sa crezi ca daca modul de a povesti e memorabil si mesajul si cimilitura din spatele povestii sunt deopotriva memorabile! (abrupt spus: tonul face muzica!)
Ei bine, cum poti sa stii cum ar fi cel mai bine sa iti construiesti povestea sau sa o sustii?
Un mod de face acest lucru posibil, l-am intalnit formulat intr-un mod paradoxal, in capitolul 56 din Tao Te King de Lao Tzu:
"Those who know do not talk.
Those who talk do not know.
Keep your mouth closed.
Guard your senses.
Temper your sharpness.
Simplify your problems.
Mask your brightness.
Be at one with the dust of the earth.
This is primal union.
He who has achieved this state
Is unconcerned with friends and enemies,
With good and harm, with honour and disgrace.
This therefore is the highest state of man."
Deci, cei care stiu nu vorbesc, iar cei care vorbesc nu stiu!
Asa sa fie oare? :)
Dupa ce am descoperit ca procrastinarea nu ajuta si poate fi combatuta, am hotarat, in ceea ce mapriveste, ca disciplina scrierii regulate pe blog poate face minuni. Asa cum de altfel s-a intamplat si acum 4 ani cand am inceput. Dar am uitat curand si am fost mai impresionat de faptul ca, daca amesteci problemele personale cu cele "ideale", sfarsesti prin a descoperi ca puterea cuvantului scris e aproape la fel de mare ca si cea a gandului. (pe scurt si abrupt: gura bate c***l!)
Acestea fiind spuse, imi propun sa reincep sa public cu regularitate despre subiecte care ma preocupa, imi arata lumea intr-un fel in care nu o vedeam pana atunci si mai mult decat atat ma ajuta sa inteleg ceva ce anterior ignoram sau etichetam cu superficialitate. Cum? Cuvant cu cuvant si bineinteles cum altfel decat intreband? :)
Altfel cum sa pot sa spun despre mine ca sunt povestitor daca doar le spun si nu le scriu?
Pe curand deci!


Imaginea am descoperit-o citind un articol despre un student: "Jonathan Mak, in varsta de 19, student in anul doi la design grafic la Universitatea politehnica din Hong Kong, a incrustat profilul lui Steve Jobs in locul muscaturii din marul gigantului IT".
Azi dimineata, asa cum spuneam si ieri, dupa cateva luni de inactivitate pe blog, am cercetat sa vad si eu de unde mai vin cititori catre mine. Am descoperit un trafic sporit din partea lui Haotik, ocazie cu care am aflat si eu ca am luat locul II la categoria blogger in concursul/gala Prahoveanul anului. Trebuie sa recunosc ca m-am simtit magulit, dar cum nu am cautat niciodata sa aplic pentru asa ceva, si cum in ultimele luni am fost destul de inactiv am ajuns sa ma indoiesc, de faptul ca as fi meritat ceva. Afara doar daca, criteriile de judecata si de apreciere vizeaza vreo zona din cele pe care le acopar si pe care putina lume intre bloggeri romani o cultiva.
Ii multumesc lui Haotik de bunele ganduri si cu drag ii cedez locul care poate ca il merita, sau poate doar si-l doreste. Ce nu pot sa trec cu vederea e o replica, in comentariile la acest post, la care fac referinta, pe care am auzit-o in povestile mai multor prieteni, ultima perioada. Preponderent aceasta replica, multi prieteni mi-au spus ca au "gustat-o" in momentul in care au incercat sa aplice pentru o pozitie de lider intr-o organizatie (indiferent de organizatie si ca sa fie clar pozitii neremunerate).
E vorba de o replica care face parte din paternul replicilor celebre si demne de cel mai iubit dintre pamanteni: "Da cine e asta sa fie ….. ca nu am auzit de el pana acum?"
Ca si cum doar faptul ca m-ar fi cunoscut m-ar califica sa fiu cineva. E bun criteriul asta, poate pentru detergenti, poate pentru orgolii si fitze de moment. Dar, hei, crestine, vorbim de oameni care exista fara ca tu sa stii de ei si care merita un respect prin simplul fapt ca sunt oameni! Si mai mult decat atat, poate ca merita un pic din curiozitatea ta pentru ca au facut ceva (nu neaparat pentru universul paralel al bloggerilor) sau doar pentru simplul fapt ca sunt altfel decat tine!
Si ca sa dau si un exemplu, in spiritul ziarului financiar iata o mana de "ne-cunoscuti" pentru care cateva sute de oameni au scos bani din buzunar si timp din calendar ca sa-i asculte aici. Ii cunosti pe toti? Ma-ndoiesc. Dar fiecare are o poveste, si toti avem o poveste. Si daca povestea fiecaruia s-ar materializa electronic ar fi o carte sau poate un blog. Si pentru ca tu sau altii nu ati auzit de ei nu merita atentie? Acelasi principiu e valabil pentru fiecare dintre noi!
Desi reactia a fost mult mai viscerala, in mintea-mi dupa ce am citit postul cu pricina, tonul s-a mai atenuat acum ca scriu aceste randuri. Dar ideea fundamentala ramane aceeasi: frumusetea blogurilor nu vine din perfomanta cu care unii reusesc sa stafideasca materia cenusie a celorlati in speranta ca doar… doar… ci din faptul ca exista. Miraculos si frumos!
Asta e ce nu au inteles conchistadorii, cautatorii de aur, educatorii de la Pitesti si mai nou unii dintre tinerii blogeri de 30 si ceva de ani.
Nu mai am intrebari pentru asta. Ci doar retorisme: se va termina oare?
Dupa o lunga tacere in blogosfera, corupt de usurinta cu care o fraza de 140 de carcatere tine loc de ceva putin mai elaborat, cel putin pana acum, m-am hotarat sa revin in anul Iepurelui, din nou cu intrebari :)
Si prima asa cum zice si titlul mi-a aparut in cursul vizionarii unui film de duminica dupa-amiaza: Evan Atotputernicul. Discutia preluata mai jos, este discutia pe care o are Atotputernicul cu nevasta lui Evan intr-un moment de disperare, cand tocmai se hotarase sa-l paraseasca. Nu-i nevoie de descris toata povestea filmului pentru a suprinde intelesul acestei remarci.
"Sa te Intreb ceva - zise Atotputernicul.
Daca cineva se roaga pentru rabdare, Domnul ii da rabdarea sau ii da oportunitatea de a deveni rabdator?
Daca se roaga pentru curaj, iar Dumnezeu le da curajul, sau le da oportunitatea de a fi curajosi.
Daca cineva se roaga ca familia sa-i fie aproape crezi ca Dumnezeu ii umple de sentimente? Sau le ofera oportunitatea sa se iubeasca.
Trebuie sa plec. Multi oameni asteapta. Savureaza-l. (n.r. e vorba de pranz)"
Deci chiar asa, tu pentru ce te rogi? si ce primesti de fapt?
Really enjoying reading Free by Chris Anderson. Unfortunately after a while I feel that The lunch I am getting for free was paid by someone else already. Which raise the question in my mind: why?
Acum doua zile la stirile TV de la ora 19 si cele de noapte aproape tote posturile au vuit despre eroarea tehnica de pe un site de e-commerce (nementionat in stirea propriu-zisa, dar usor de identificat de catre cei care au cumparat cel putin odata ceva de la acest furnizor de la depozitul din Bucuresti, din imaginile aratate) care ar fi “vandut” plasme la preturi de nimic si Laptopuri la preturi de 84 de ron.
Toate bune si frumoase pana aici.
In stirea propriu-zisa mai aflam si ca valoarea estimata a “pagubei” a fost de cca 30.000 de euro si ca (ATENTIE) desi a fost o eroare, marfurile vor fi livrate la pretul afisat pe ecran. In plus vedem chiar un batranel fericit cum a primit acasa laptopul de 84 de RON (initiativa un laptop de 100 de dolari pentru foecare ar fi geloasa).
Acum primele intrebari care se ridica din punct de vedere jurnalistic sunt urmatoarele:
Si uite asa s-a intamplat ca o idee care poate a fost malefic de geniala (ca sa citez pe cineva) a dat un rezultat de imagine extraordinar. Sau poate doar o eroare a generat acelasi rezultat. Cert este un singur lucru: traficul pe acel site va creste simtitor in perioada urmatoare dintr-un singur motiv: daca mai prind si eu un astfel de chilipir! Iar cunoscatorii “isi plang in pumni” ca nu s-au nimerit si ei online in seara norocoasa. In plus exercitiul de PR a fost unul absolut: Bai oamenii astia chiar livreaza si atunci vand pierd!
Si ce te poate bucura mai mult ca si consumator, decat sa vezi ca lucurile pot sa fie, chiar si din eroare... normale!
Pentru modul in care a fost inteleasa o postare anterioara, stearsa acum, cer scuze in mod public celor care s-au considerat vizati de ea. O parte din ei erau identificati virtual ca vecini ai mei.
Le multumesc celor care mi-au atras atentia si sper ca acest mesaj sa fie unul care sa consfiinteasca bunele intentii.
Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de Bucureşti: un ins certat cu şcoala şi cu bunul simţ, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-şi umfla muşchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete şi lanţuri de aur la gât, îndrăgostit nebuneşte de manele. Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam şi-i dădea pe Adi Minune şi Vali Vijelie la maximum, înnebunnidu-i pe vecini cu muzica de mahala şi cu mirosul de mici.
Când m-am mutat în cartierul Militari, apartamentul mi-a fost spart de trei ori în jumătate de an, iar o vecină mi-a şoptit că banda lui Mădălin a fost implicată în cele trei spargeri. Cei mai mulţi vecini se temeau de el, căci pe unii i-a bătut şi i-a tăiat cu cuţitul. În ciuda sesizărilor la poliţie el era de neatins, iar reclamanţii se trezeau imediat cu maşinile sau apartamentele sparte, cu copiii maltrataţi ori nevestele hărţuite. Am înţeles că poliţia era neputincioasă în faţa lui abia la a treia sesizare, când poliţistul de proximitate m-a luat de-o parte şi mi-a spus să o las mai moale cu nemulţumirile dacă vreau să nu o păţesc mai rău. Mădălin era stăpânul zonei, peştele celor mai multe prostituate din cartier şi organizatorul celor mai multe activităţi comune: el repartiza locurile de parcare, el stabilea cine şi când are dreptul să joace fotbal pe terenul şcolii de vis-a-vis, el stabilea care este temperatura optimă în apartamente şi toate reparaţiile şi acţiunile de modernizare a blocurilor din jur depindeau în totalitate de voinţa lui.
După ce mi-a spart a treia oară apartamentul a trebuit în mod firesc să-mi cumpăr altă mobilă. Întâmplarea a făcut ca în momentul descărcării camionului cu mobilă să dau de Mădălin şi de oamenii din banda lui chiar în faţa blocului. Făcându-mă că nu ştiu că ei mi-au spart apartamentul şi că ei ştiu de sesizările mele la poliţie împotriva lor, i-am rugat să mă ajute să urc mobila pe scări pâna la etajul 6, promiţându-le că-i cinstesc pe măsură. Pe cei din banda lui i-a pufnit imediat râsul şi mă aşteptam să reverse asupra mea o serie de înjurături, dacă nu şi o ploaie de pumni şi lovituri. Dar Mădălin le-a spus serios, în mod neaşteptat:
Haideţi băieţi să-l ajutăm pe dom' profesor.
Odată aranjată mobila în casă, am scos o damigeană de vin de la ţară şi nu m-am lăsat până nu i-am îmbătat. După ce vinul şi-a făcut efectul şi limbile s-au dezlegat, au recunoscut că mi-au spart apartamentul, dar mi-au promis că nu vor mai face acest lucru cu mine şi chiar mi-au spus că îmi vor da înapoi o serie din lucrurile mele pe care n-au putut să le vândă la talcioc. Tot bând şi povestind vrute şi nevrute, râzând cu ei şi arătându-mi simpatia faţă de stilul lor de viaţă, am ajuns după câteva ore să devenim apropiaţi. Abia ţinându-se pe picioare, Mădălin s-a ridicat solemn şi a decretat: Dom' profesor e de-acum fratele meu şi trebă să spuneţi tuturor băieţilor că cine nu-l tratează ca pe fratele meu va avea de-a face cu pumnul lui Mădălin.
Simpatia lor faţă de mine nu a dispărut nici după ce aburii alcoolului s-au evaporat. Zilele următoare mi-au oferit cel mai bun loc de parcare din spatele blocului, lucru care m-a îndatorat şi m-a făcut să-i mai invit o dată la un pahar de vin. Promisiunea lor a rămas bătută în cuie şi deşi multe apartamente au mai spart în zonă şi chiar în blocul nostru, de apartamentul meu nu s-au mai atins niciodată şi chiar mi-au adus înapoi un costum, câteva cărţi şi două lenjerii furate în spargerile anterioare. Mă salutau zgomotos cum mă vedeau şi le răspundeam la fel, deşi mi-era jenă de vecinii care se uitau la mine cu severitate, bănuind că m-am băgat în banda lor.
De mai multe ori veneau la uşa mea şi-mi cereau ba o bormaşină, ba cricul de la autoturism, ba să vorbesc la câte-o şcoală cu directorul să nu-l exmatriculeze pe câte-un golan minor din gaşca lor. Mădălin a devenit celebru pe plan internaţional, apărându-i poza în cea mai cunoscută revistă americană de turism, pentru că s-a nimerit să bată la uşa mea tocmai când aveam invitat acasă pe directorul acelei reviste americane; povestindu-i cum l-am cunoscut şi cum m-am împrietenit cu hoţii, jurnalistul a fost impresionat de amestecul neobişnuit dintre "cei buni" şi "cei răi", dintre interlopi şi universitari, făcând din relaţia noastră subiectul unui interesant articol.
Cu vremea întâlnirile noastre s-au rărit, iar eu am început să lucrez mai intens la teza de doctorat despre puşcării. Într-una din vizitele mele de documentare la penitenciarul Rahova am dat nas în nas cu Mădălin. Fusese arestat pentru că spărsese casa liderului Partidului Social-Democrat din sectorul 6. Era deja şmecher - cel mai înalt grad în ierarhia informală a deţinuţilor şi unul din cei mai influenţi puşcăriaşi. Discuţiile cu el m-au lămurit asupra multor fenomene sociale care se petrec în închisori şi graţie lui deţinuţii şi gardienii au vorbit liberi despre o serie de subiecte tabu şi mi-au povestit numeroase cazuri neobişnuite, pe care le-am prezentat în câteva povestiri, articole şi studii de caz. Am reuşit să obţin de la conducerea administraţiei centrale a puşcăriilor autorizaţia să-l angajez în proiectele mele de cercetare, iar munca să-i fie recunoscută oficial şi scăzută din pedeapsă. Cu această autorizaţie am mers cu el ca asistent de cercetare în multe din închisorile patriei, iar ajutorul lui a fost atât de important încât teza mea de doctorat a fost una din cele mai bune lucrări susţinute în ultimii ani la Universitate, iar cartea mi-a fost tradusă imediat în SUA, devenind vreme de 4 luni cea mai bine vândută carte de sociologie. Acest succes a contat decisiv la cererea lui de eliberare condiţionată, el reuşind să iasă din puşcărie cu 2 ani înainte de termen.
Eliberarea lui a fost un eveniment pe care gaşca trebuia să-l serbeze cu fast, spre timorarea vecinilor. În spatele blocului s-au întins mesele pline cu bucate, iar grătarele sfârâiau continuu pentru a asigura fripturile şi micii pentru toţi cocalarii zonei. însuşi Adi Minune şi Vali Vijelie au venit şi au cântat la această petrecere, iar versuri precum: "puşcărie, puşcărie / urâtă mi-ai fost tu mie" ori "n-ai venit la vorbitor / curvo vezi că te omor" au răsunat până târziu în noapte. Mădălin m-a pus în capul mesei alături de el şi le-a cerut maneliştilor să compună pe loc o serie de cântece pentru mine. "Dom' profesor eşti deştept / i-ai tras pe gabori în piept" a fost refrenul cel mai cântat în acea seară ca omagiu adus mie - eliberatorul lui Mădălin.
În a doua seară m-am trezit cu el la uşa apartamentului meu. Venise să-mi vorbească despre planurile lui, despre loviturile pe care voia să le dea şi despre modurile în care vedea reorganizarea bandei lui de tâlhari. Era plin de optimism şi avea chef de băutură. Am scos din cămară un vin mânăstiresc adus de la Muntele Athos de un prieten. A băut bidonul de 2 litri pe nerăsuflate, mi-a mulţumit pentru ajutor şi a plecat să se culce. De-atunci nu l-am mai văzut. Fratele lui mi-a spus că a doua zi s-a dus la biserică - lucru neobişnuit pentru el. S-a spovedit şi apoi a plecat la mânăstirea Neamţ să se călugărească.
Banda lui şi-a continuat activitatea la fel cum şi-o continuase şi în timpul detenţiei lui, dar mai puţin agresivă, mai puţin zgomotoasă. O parte din membrii ei au plecat după integrarea României în Uniunea Europeană în diverse ţări la furat. Cei rămaşi s-au băgat în politică şi i-am văzut în campaniile electorale alături de Traian Băsescu - idolul absolut al lui Mădălin şi al întregii bande. Între timp eu m-am mutat din acel bloc din cartierul Militari, iar amintirea lui Mădălin s-a şters tot mai mult din memoria mea, lăsând locul altor evenimente şi personaje mai actuale.
În săptămâna patimilor din acest an am fost la Muntele Athos împreună cu câţiva prieteni. La izvorul tămăduirii am întâlnit un pustnic român care vorbea câtorva pelerini cu înflăcărare despre Fecioara Maria. M-am apropiat să-l ascult şi eu. Călugărul care mă însoţea mi-a şoptit că cel care vorbeşte este pustnicul Varsanufie, un cucernic capabil să vadă în oameni trecutul, bolile sau dorinţele lor. Varsanufie a fost cel care l-a gonit pe Traian Băsescu afară din Muntele Athos anul trecut. Când a aterizat pe helioportul de la mânăstirea Marea Lavră, cei mai mulţi călugări români s-au apropiat să-l vadă, să-l audă şi să dea mâna cu presedintele României, mai ales că venise cu o donaţie importantă pentru cele mai multe schituri şi chilii româneşti. Dar Varsanufie i-a strigat să plece, căci a făcut un legământ cu necuratul şi are întotdeauna doi draci în spatele lui. Toşi călugării au făcut atunci câţiva paşi înapoi, iar stareţul Marii Lavre i-a spus lui Traian Băsescu că nu îl poate găzdui peste noapte dacă pustnicul a văzut aşa ceva în jurul lui.
L-am privit cu atenţie - era un om foarte slab, cu părul lung prins într-o coadă, cu o barbă pe care şi-o mângâia cu nişte degete foarte lungi şi subţiri. Se diferenţia de ceilalţi călugări şi preoţi întâniţi pe Muntele Sfânt prin corpul extrem de slab şi ochii foarte pătrunzători. S-a întors spre grupul nostru să ne cuprindă şi pe noi cu privirea. Se uita pe rând la fiecare dintre noi şi ne spunea câteva vorbe care ne amuţeau prin exactitatea lor: unuia i-a spus că degeaba a încearcat să aibă copii în ultimii 10 ani, căci dorinţa i se va împlini abia peste alţi 3 ani ("ce e scris să apară peste 13 ani, atunci va apare şi orice-ai face nu vei reuşi să scurtezi termenul"). Altuia i-a spus că va continua să-şi înşele nevasta cu secretara lui încă un an, după care se va potoli. Unui prieten i-a descris cu exactitate accidentul de maşină pe care l-a avut în urmă cu un an şi jumătate.
Când a ajuns în dreptul meu m-am aplecat cu smerenie să sărut mâna acelui sfânt, aşa cum făcuseră şi cei dinaintea mea, dar el nu m-a lăsat. M-a privit în ochi şi m-a întrebat: Dom' profesor, nu mă recunoşti?
Abia după accentul cu care mi-a vorbit (diferit de cel cu care a vorbit celorlalţi pelerini) mi-am dat seama că Varsanufie este aceiaşi persoană cu Mădălin. Ceafa groasă şi tunsă scurt era acum înlocuită cu o ceafă subţire acoperită de un păr lung, degetele butucănoase pline de inele şi ghiuluri erau acum subţiri şi golaşe, lanţurile de aur de la gât erau înlocuite de un şnur de care avea agăţată o icoană despre care călugărul însoţitor mi-a spus că e o icoană a Fecioarei Maria venită pe mare direct lângă chilia lui, făcătoare de minuni, de care nu se dezlipeşte de câţiva ani.
Mădălin? - l-am întrebat nesigur. Varsanufie acum, mi-a răspuns.
M-a rugat să aştept să dea binecuvântarea tuturor pelerinilor. L-am urmărit cu o curiozitate sporită, nevenindu-mi să cred în transformarea unui cocalar în sfânt. După ce prietenii mei şi ceilalţi pelerini din grup s-au depărtat, am pornit să ne plimbăm amândoi pe munte, bucuros de revederea neaşteptată.
Știam că ai să vii, mi-a spus el. Te-am chemat în toate rugăciunile mele să-ţi mulţumesc că mi-ai deschis ochii.
Despre ce vorbeşti? - l-am întrebat. Despre experienţa noastră prin puşcării?
Nu dom' profesor, ci despre schimbarea pe care ai făcut-o în mine după eliberare. Ții minte că mi-ai dat să beau atunci o sticlă de vin mânăstiresc? N-am putut să dorm toată noaptea. Maica Domnului mi-a apărut în faţa ochilor şi mi-a spus să renunţ la stilul meu de viaţă şi să merg în calea Fiului Ei. M-a cutremurat atât de mult încât a doua zi m-am dus să mă spovedesc pentru prima oară în viaţă. Preotul mi-a spus că mă aştepta, că şi lui i-a apărut Fecioara Maria care i-a spus să-mi îndrepte paşii spre mânăstire. Am fost întâi la Neamţ, iar după ce am primit numele Varsanufie am venit pustnic aici. M-am mutat în chilia pustnicului Visarion, care murise recent - o peşteră săpată în stâncă lângă mare. într-o noapte marea a devenit dintr-o dată agitată, iar o lumină puternică ieşea din ea până la cer. Am fugit la ţărm şi am văzut că lumina însoţea o icoană care se îndrepta spre mine. Am înnotat până la ea fără să mă tem de marea agitată şi am adus-o în chilia mea. A doua zi am pus-o în schitul Prodromu dar când am ajuns la mine în chilie ea era agăţată de-asupra patului. De-atunci o port mereu cu mine şi ea m-ajută să văd în oameni bolile şi nefericirile lor, minciunile şi greşelile vieţii lor.
Am stat ore întregi ascultându-l. Analfabetul de altă dată devenise acum un cucernic studios. Vorbea despre scrierile Sfinţilor Părinţi cu o siguranţă pe care n-am întâlnit-o nici la cei mai docţi profesori. Limbajul elevat, cuvintele alese cu grijă, smerenia şi bunătatea luase locul argoului de cartier, aroganţei şi violenţei din trecut. O schimbare atât de profundă nu am întâlnit până acum la nici un alt om.
La despărţire m-a rugat să duc ceva acasă. Mi-a dat 7 sticle de vin şi mi-a spus să dau câte una fiecărui membru al bandei lui: lui Jean Haiosu, lui Neluţu Schiopu, lui Fane de la etajul 4, lui Sile Șmenaru, lui Vasea de la parter, lui Gigi Bale Lungi şi lui Gelu Frumuşelu.
Ajuns în Bucureşti am mers direct în vechiul meu cartier la cocalarii din fosta lui bandă, lăsându-le câte o sticlă de vin cu rugămintea să o bea în prima zi de Paşti. M-au primit cu bucurie şi mi-au cerut mai multe informaţii despre vechiul lor camarad. Le-am povestit despre întâlnirea cu el şi despre schimbarea constatată, după care ne-am despărţit.
Ieri însă sora lui Sile Șmenaru m-a sunat să-mi spună că toţi 7 au plecat spre Athos. Dacă şi ei se vor călugări mă gândesc foarte serios să aduc câteva tone de vin de pe Muntele Sfânt şi să dau câte o sticlă fiecărui cocalar din România. Aş face ţara mai frumoasă, infracţionalitatea s-ar reduce, iar manelele ar dispărea. I-am expus acest plan unui important lider politic, apropiat al Preşedintelui Traian Băsescu.
Eşti nebun? - m-a întrebat el. Tu vrei să rămânem fără electorat? Scoate-ţi ideea asta din cap.
"Cartile despre perfectionarea managerilor, de pilda, au in vedere cu adevarat un om al tuturor vremurilor atunci cand vorbesc despre managerul zilei de maine. Ni se spune ca un manager de rang inalt ar trebui sa aiba calitati exceptionale de analist si decident. El ar trebui sa lucreze bine cu oamenii si sa inteleaga organizatia si relatiile de autoritate, sa fie bun la matematica si sa aiba idei artistice si imaginatie creatoare. Se pare ca se doreste un geniu universal, iar geniile universale au fost intotdeauna ceva rar. Trecutul rasei umane indica cu tarie faptul ca singurele persoane care exista din abundenta sunt incompetentii universali. Prin urmare, va trebui sa ne inzestram organizatiile cu oameni care exceleaza in cel mai bun caz la unul din aceste capitole. Si apoi este foarte probabil ca acestora sa lelipseasca orice in afara celor mai modeste abilitati cu care sunt inzestrati ceilalti." zice Drucker in cartea sa despre decizie si eficacitate.
Lucruri demult stiute (n.a. si de noi) si parca prea devreme uitate
Trezirea:
Primul lucru care te frapeaza la un nou nascut este ritualul de trezire: se intinde mult, din toate madularele, scanceste putin zgomotos, dar placut, si spunem noi isi dezmorteste oasele. Aflu din lecturi paralele ca intelepciunea taoista precum si cea de sorginte yoghina (indiana) ne invata sa practicam acelasi mod de trezire (dealtfel caracteristic si la animale), procesul de adormire fiind oarecum unul reversibil. (nu intru aici in detalii dar cei care stiu cate ceva despre Pranayama inteleg la ce ma refer)
Cum ne trezim noi ca si adulti? De cele mai multe ori sarim in papuci, facem un dus, radem o cafea si o stergem in valtoarea cotidiana de parca fara noi nimic nu se misca in lumea asta.
Alimentatia:
Tot un nou nascut va fi in masura sa te invete pe tine ca si adult ca anumite nevoi de baza, in aceasta situatie, alimentatia, nesatisfacute la timp, creeaza o stare de nervozitate care se manifesta intr-un mod variat. Cu vremea, adultii disimuleaza destul de bine lipsa unor mese peste zi, dar comportamentul individual demasca in cele din urma irascibilitati care in functie de sex sunt etichetate fie misogin fie sexist.
Si tot aici despre „nemestecare”. Un bebelus care inghite lacom lapticul il bati pe spate iar „ragaiala” devine astfel un semn de tihnire a mesei proaspat luate. Ca adult inghitim repede, pe fuga, si nemestecand pana cand mancarea se omogenizeaza si devine o pasta usor digerabila de instestine si simpla eliminare a aerului pe unda dintre cele doua cai posibile devine sanctionabila de conduita sociala. (din cate stiu parca doar la japonezi si/sau chinezi a ragai dupa masa constituie un compliment pentru cel care a gatit masa).
Scaunul:
Preocuparile scatologice dispar cu timpul din bagajul cultural si de lucru al medicilor contemporani, ele ramanand un capriciu al geniului lui Dali in opere hazli citibile la betie. Cu toate astea: ritmicitatea, consistenta, culoarea si mirosul devin aproape sisteme de business inteligence pentru starea de bine a unui bebelus.
Ce se intampla la adulti? Cu cat mai constipati cu atat mai bine! Glumesc J Dar nici departe nu sunt de adevar. Nu suntem atenti la ce mancam si cu atat mai putin la ceea ce defecam. Tabu cultural sau predispozitie catre medii sterile in permanenta dezinfectate si frumos mirositoare oricare dintre astea ne duc intr-o zona in care pierdem accesul la o informatie extrem de valoroasa despre starea de sanatate a organismului pe care il avem in grija.
Somnul:
Cu somnul lucurile stau intr-un mare fel. Rigurozitatea ceasului biologic, la un sugar nou nascut, in care la fiecare 3 ore se serveste masa, in intervalul respectiv mare parte dormindu-se imi aduce aminte de doua lucruri. Modul de organizare al zilei liturgice prin ceasuri (unde la fiecare trei ore este un moment liturgic) sau despre modul de organizarea al zilei de lucru pentru Leonardo da Vinci sau Mircea Eliade. Bucatile de somn putine, la interval de trei ore, s-au dovedit stimulative pentru creativitate si generoase pentru cei care au abordat acest stil de viata, cu un timp pe care nu l-am avea altfel. Desi ne nastem cu un astfel de bioritm ajungem sa facem fata unor conveniente de tipul ziua-i pentru munca iar noaptea pentru ... desfrau J mult prea devreme. Rezultatul: te uti in oglinda seara sau dimineata si in agenda de lucru si constati singur.
Va urma!
Inventariind articole scrise de mine mai demult am descoperit ceva ce pana si pentru mine a trecut neobservat. Am prevazut criza actuala! cu o diferenta majora: pentru 2010. marturie sta acest articol:
Fantomele Creditului Ipotecar
Ultima fascinaţie a românilor în materie de achiziţii curente se dovedeşte a fi cumpărarea de case sau apartamente cu plata în rate. Ba mai mult, obsesia celor care vor o casă la un preţ acceptabil se izbeşte de dorinţa celor care vor să scoată bani buni din vânzarea unui imobil. Din confruntarea acestor voinţe câştigă pe de o parte agenţiile imobiliare (absolut ineficiente la nivelul proprietăţilor de valori mici şi medii), firmele de amenajări şi pe de altă parte băncile care acordă credite ipotecare.
Creditul ipotecar prin natura lui constituie unul dintre instrumentele bancare utilizate pe segmentul de retail care generează un venit substanţial pentru instituţia care îl acordă. Puţini ştiu însă riscurile pe care o asemenea instituţie şi le asumă în momentul în care acordă un astfel de credit pe o perioadă mai mare de 10 ani.
Un prim model în ceea ce priveşte gestionarea proastă a unui asemenea portofoliu de credite ipotecare era cât pe ce să fie oferit de filiala germană a băncii HVB. Începutul anilor '90 a generat în fosta RDG o explozie în privinţa consumului de bunuri de orice fel, prin urmare inclusiv a cumpărării şi construcţiei de imobile prin intermediul creditului ipotecar. Expertiza bancară apuseană s-a aflat atunci în faţa unei situaţii fără precedent: posibilitatea unei creşteri agresive pe segmentul de retail fără posibilitatea întocmirii unui credit scoring pe termen lung. Rezultatul imediat a fost că nemţii din fosta RDG s-au împrumutat la bănci pentru a cumpăra case iar la începuturile noului mileniu din cauza scumpirilor înregistrate ca urmare a introducerii monedei europene, a şomajului şi a altor cauze complementare nu au mai fost în stare să plătească ratele restante. Orice instituţie financiară de credit, care are de a face cu un portofoliu de credite neperformante, înregistrează în general pierderi sau costuri suplimentare nedorite oricât de mari ar fi garanţiile solicitate.
Situaţia în cauză ar putea să se repete cu uşurinţă în România anilor 2010, indiferent dacă graniţele politice ale Europei ne vor include sau nu. Dacă vom trece sau nu printr-o asemenea situaţie nu constituie miza acestui material. Cert este un singur lucru: practicile de management al riscului la nivelul oricărei instituţii financiare ce are ca obiect de activitate finanţarea altor activităţi, ar trebui să fie dezvoltate într-o direcţie care să confere măcar practicile şi experienţa traversării unei crize de acest fel.
Ingineria financiară a dezvoltat, până în prezent, produse şi modalităţi prin care orice bancă poate transfera riscurile asumate prin deţinerea unui portofoliu de credite ipotecare. Un astfel de exemplu sunt obligaţiunile ipotecare care pot fi emise chiar de deţinătorii portofoliului de credite. Totuşi un exemplu şi mai interesant în acest sens îl oferă modelul american prin intermediul celor trei agenţii (sponsorizate guvernamental): Freddie Mac, Fannie Mae şi Ginnie Mae. Toate aceste trei agenţii au ca obiect principal de activitate crearea unor puluri de credite ipotecare prin achiziţionarea lor de la bănci şi transformarea lor în titluri de valoare de tipul mortgage-backed securities.
Dar, şi în această situaţie, excepţia de regulă apare în cazul Freddie Mac. Gestionarea riscurilor existente - cu privire la rata dobânzii - la nivelul acestei agenţii guvernamentale nu poate fi făcută fără operaţiuni de hedging pe piaţa instrumentelor financiare derivate. Despre ce se întâmplă în momentul de faţă la Freddie Mac nu vom ştii decât peste câţiva ani. Acum, pe lângă demisia a trei directori executivi în luna iulie şi a CEO în luna septembrie comisiile de control au dat un prim verdict: Freddie Mac care deţine mai mult de 20 % din creditele ipotecare acordate la nivelul SUA înregistra - la sfârşitul anului 2001, valoare pentru sfârşitul anului 2002 urmează să fie recalculată - expuneri de 1,7 miliarde dolari pe piaţa derivativelor. Valoarea nominală a acestor expuneri a fost 661 miliarde dolari.
Oricum am privi aceste cifre un lucru e evident: e foarte mult. Dacă situaţia Enron se va repeta, modelul Freddie Mac ar putea fi doar un studiu de caz pentru studenţii de la finanţe. Sau poate un model pentru pieţele emergente care se grăbesc să recupereze în 10 ani ce au câştigat economiile dezvoltate în 100?
Ce înseamnă aceste cifre, în cel mai rău dintre scenariile posibile, pentru cei care au cumpărat case pe baza creditului ipotecar? Dacă legislaţia o va permite: pierderea dreptului de proprietate asupra imobilelor în cauză dacă nu sunt achitate altfel, sau nu se ajunge la o altă înţelegere.
În cele din urmă, cert rămâne un singur lucru: casa ta nu e ta cât timp ai rate de plată!
Acest articol a fost scris de mine si publicat in revista Banii Nostri in 2003.
Nu stiu daca mai exista, nici nu am cercetat. Ii las pe cei care se preocupa de drepturile de autor sa o faca. In ceea ce ma priveste, in exercitiul acesta de a mai trece prin bancile scolii, inca odata in viata, am aprofundat sensul unei ziceri: Orice inveti atunci cand ai ocazia sigur o sa iti foloseasca la un moment dat!
de cand cu twitterul am devenit adeptul haikului contemporan. mai putina vorbarie mai multe idei fiecare dintre ele sau mia multe condensate in 140 de caractere cu linkul de rigoare cu tot.
"In economics, [...] it is generaly accepted that the validity of a theory depends on the empirical accuracy of its predictions rather than on the realism of its assumtion." Friedman
Am descoperit in semnificatia unui termen nou un concept sub care mi-am petrecut copilaria, adolescenta si tineretea: Guanxi. Un concept care credeam, putin utopic acum cativa ani ca va lasa locul meritului si al rezultatului. Al performantei si al cresterii.